Horezu, în sărbătoare


În această perioadă, cu prilejul aniversării a 530 de ani de atestare documentară, localitatea Horezu îmbracă straie de sărbătoare. Pe parcursul a șase zile vor fi organizate manifestări culturale, competiţii sportive la fotbal, şah, tenis de câmp, table, ciclism sau cros. Astfel, azi are loc simpozionul „Horezu Istorie şi Adevăr”, moderat de scriitorul Dinu Săraru şi invitaţii săi.
Mâine, 6 septembrie, se va organiza o expoziţie de fotografie sub genericul „Horezu între vechi şi nou”. Vineri, 8 septembrie, de la ora 20.00, are loc un spectacol de muzică uşoară susţinut de Prome­teu, elevi de la Liceul de Arte „Victor Giuleanu”, Kristine şi Thalida.
„Ziua oficială a localității noastre a fost programată pentru sâmbătă, 9 septembrie, când, în centrul oraşului, vor avea loc mai multe manifestări, printre care parada portului popular, premierea cuplurilor care împlinesc 50-60 ani de la căsătorie şi premierea elevilor cu note foarte bune obţinute la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat”, a declarat primarul Nicolae Sărdărescu.