Hidro a pierdut calificarea în turul III al Cupei României


Miercuri după-amiază, pe Stadionul „Hidroelectrica” din nordul Râmnicului, formaţia gazdă, antrenată de tehnicianul Narcis Enăchescu, a întâlnit, într-o partidă contând pentru cel de-al doilea tur al Cupei României, echipa argeşeană SCM Piteşti. Chiar dacă oaspeţii s-au prezentat la meci cu foarte mulţi fotbalişti tineri şi numai câteva rezerve, lotul acestora aflându-se în reconstrucţie, argeşenii au avut câştig de cauză până la finalul partidei, impunându-se la limită, scor 1-0, obţinând astfel calificarea în turul al III-lea al competiţiei.

Aproape de finalul unui meci destul de echilibrat, în care se părea că cel mai echitabil rezultat la finalul timpului regulamentar era remiza „albă”, piteştenii au reuşit să dea lovitura de graţie „energeticienilor”, obţinând astfel, in-extremis, calificarea în faza următoare a competiţiei „knock-out” a fotbalului românesc. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 84 de către mijlocaşul Sorin Pîslaru, care a profitat de o mare neatenţie a fundaşului vâlcean Răzvan Chebar, acesta din urmă „servindu-l” ideal cu un balon pe fotbalistul argeşean în preajma propriului careu, iar de aici până la înscrierea golului nu a mai fost decât o simplă formalitate, goalkeeper-ul Monea fiind uşor depăşit de la numai câţiva metri distanţă de buturile porţii sale.

Caseta tehnică


ACS Hidroelectra Râmnicu Vâlcea
: Silviu Monea – Alin Bucei, Tiberiu Harapu, Mihai Popa, Răzvan Chebar – Laurenţiu Nicolaescu, Iulian Roşoagă, Octavian Marinescu, Ioan Săraru – Cosmin Ursu, Alin Savu (C). Rezerve: Laurenţiu Giumecea – Ovidiu Ciortan, Alin Bunescu, Mihai Ursu, Florin Coleş, Iulian Rădulescu, Cosmin Ispas. Staff tehnic: Narcis Enăchescu (antrenor principal), Adrian Glăvan (antrenor secund), Emil Nicolaescu (delegat).

SCM Argeşul Piteşti: Andrei Vlăsceanu – Ilie Bărbulescu, Cosmin Călin, Marian Hapaină, Ilie Baicu – Nicolae Diţă (C), Sebastian Stănescu, Ionuţ Enache, Silviu Pîslaru – Claudiu Avramescu, Robert Neagu. Rezerve: Mihai Muşat – Ionel Deliu, Laurenţiu Rădescu. Staff tehnic: Cristian Crivac (antrenor principal), Gabriel Alexe (delegat).

Au arbitrat această întâlnire: Alina Peşu (central), Viorel Nicola şi Cristian Pătraşcu (asistenţi), toţi trei din Craiova.


Enăchescu: „Zilele acestea aflăm în ce eşalon vom evolua”


După înfrângerea de miercuri, Hidroelectra părăseşte Cupa României, toate speranţele oficialilor formaţiei din nordul Râmnicului legându-se acum de posibila confirmare pe care o pot primi din partea Federaţiei Române de Fotbal referitoare la promovarea în Liga a III-a, pe unul dintre locurile rămase vacante după încheierea perioadei de înscrieri pentru echipele care obţinuseră dreptul de a evolua în acest eşalon valoric. Conform spuselor tehnicianului Narcis Enăchescu, o decizie în acest sens urmează să ajungă cât de curând la gruparea din nordul Râmnicului: „Noi am făcut tot ce se putea în meciul de cupă cu SCM Argeş. Sunt convins că puteam mai mult, dar asta este, noi am fost cei care au părăsit terenul învinşi şi am fost eliminaţi din competiţie. Acum rămâne să vedem ce ne va informa federaţia, dacă vom juca sau nu în Liga a III-a. Cum v-am mai spus, această incertitudine ne-a afectat destul de mult pentru că nu am ştiut pentru ce nivel să ne pregătim, dacă mai este sau nu nevoie să facem transferuri. Însă, zilele acestea vom afla, în sfârşit, în ce eşalon vom juca din toamnă şi atunci vom şti mult mai bine ce avem de făcut”, ne-a declarat antrenorul Narcis Enăchescu.


Doar două echipe din Oltenia au obţinut accesul în turul al III-lea


Norocul nu a fost de partea formaţiilor din Oltenia în turul secund al Cupei României, doar două dintre cele şapte participante reuşind să se califice în faza următoare. Aşa cum am precizat în rândurile anterioare, Hidro Râmnicu Vâlcea a cedat în faţa argeşenilor de la SCM Piteşti (scor 0-1), AS Podari a pierdut cu Pandurii II Târgu Jiu (scor 0-1), Minerul Mătăsari a fost învinsă pe terenul reşiţenilor de la Muncitorul (scor 4-2), Jiul Rovinari a cedat în prelungiri la Inter Mărkuş Slatina (scor 3-1), iar FC Caracal (echipă desfiinţată) a pierdut, la „masa verde”, întâlnirea cu Sporting Roşiorii de Vede. Astfel, Oltenia a rămas cu doar două combatante în Cupa României (Pandurii II Târgu Jiu şi Inter Mărkuş Slatina), ambele calificate după ce au trecut de alte formaţii din această regiune. Important de precizat este şi faptul că, din turul IV al Cupei României, în competiţie vor intra şi echipele care evoluează în Liga a II-a, judeţul Vâlcea urmând să aibă, din nou, o reprezentantă, anume CSM Râmnicu Vâlcea.


Rezultatele complete înregistrate în turul al II-lea


AS Ilie Oană (B) – CS Voluntari (IF) 0-9

AS Talna Oraşul Nou (SM) – FC Zalău (SJ) 4-2

AS Podari (DJ) – Pandurii II Tg. Jiu (GJ) 0-1

Muncitorul Reşiţa (CS) – Minerul Jilţ Mătăsari (GJ) 4-2

FC Caransebeş (CS) – AFCM Reşiţa (CS) 5-0

Ripensia Timişoara (TM) – Millenium Giarmata (TM) 3-2 d.p.

Gloria Arad (AR) – Şoimii Pâncota (AR) 0-2

Hidişelu de Sus (BH) – CS Oşorhei (BH) 1-0

Performanţa Alba Iulia (AB) – Sănătatea Cluj (CJ) 2-3

Viitorul Lechinţa (BN) – SESO Câmpia Turzii (CJ) 0-3

Avântul Bârsana (MM) – Unirea Dej (CJ) 2-1

Aurul Brad (HD) – FC Hunedoara (HD) 2-0

Inter Mărkuş Slatina (OT) – Jiul Rovinari (GJ) 3-1 d.p.

Hidro Rm. Vâlcea (VL) – SCM Argeşul Piteşti (AG) 0-1

Civitas Făgăraş (BV) – Fortuna Brazi (PH) 2-7

Rapid Feteşti (IL) – Viitorul Axintele (IL) 0-1

Sporting Roşiorii de Vede (TR) – FC Caracal (OT) 3-0

Petrolistul Boldeşti (PH) – Unirea Câmpina (PH) 3-0

Izbânda Mihail Kogălniceanu (TL) – Conpet Cireşu (BR) 2-4

Naţional 2012 Goleşti (VN) – CSM Râmnicu Sărat (BZ) 0-1

Sporting Lieşti (GL) – FCM Bacău (BC) 21-0

FC Păpăuţi (CV) – FC Zagon (CV) 0-1

Aerostar Bacău (BC) – CSM Moineşti (BC) 0-6

FC Gîrceni (VS) – Petrotub Roman (NT) 1-3

Rapid Dumeşti (IS) – Kosarom Paşcani (IS) 7-8 pen.

Luceafărul Mihai Eminescu (BT) – FCM Dorohoi (BT) 0-2

AS Frătăuţii Vechi (SV) – Sporting Suceava (SV) 4-0

FC Bolintin Vale (GR) – FC Metaloglobus (B) 0-7

FCM Târgovişte (DB) – Juventus Bucureşti (B) 0-1

Progresul Cernica (IF) – FCM Dunărea Călăraşi (CL) 1-3

AS Popeşti Leordeni (IF) – CS Ştefăneşti (IF) 1-0

CS Afumaţi (IF) – CS Baloteşti (IF) 1-2

ACS Miercurea Nirajului (MS) – Unirea Alba Iulia (AB) 3-0 (nedisputat)

Spicul Seica Mare (SB) – Voinţa Sibiu (SB) 3-0 (nedisputat)

Inter Clinceni (IF) – calificată direct în turul III