HERVEX 20 porneşte de la Milano


rizoiu_gheorghe2012 aduce o aniversare cu greutate pentru Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea. Unul dintre cele mai importante şi bine definite eveni­mente din agenda anuală a instituţiei – HERVEX – împlineşte două decenii de existenţă. Pentru conturarea aşa cum se cuvine a acestei superbe vârste, organiza­torii au pus la punct o strategie demnă de singurul eveni­ment internaţional susţinut pe terito­riul Vâlcii vreme de 20 de ani fără întrerupere.

Gheorghe Rizoiu, directorul general CCI Vâlcea, explică: „Pen­tru că HERVEX este unul dintre reperele definitorii ale activităţii noastre de după 1989 şi practic, singurul prilej pentru specialiştii din domeniu să se reunească între hotarele României, am decis să transformăm această aniversare într-un moment cu totul deosebit. În acest sens, primul mare pas către promovarea Salonului de Hidrau­lică şi Pneumatică, pe care-l vom organiza între 7 şi 9 noiembrie, la Seaca, va avea loc la Milano. În esenţă, partenerii noştri din cadrul FLUIDAS sunt cei care deschid calea lui HERVEX 20 prin partici­parea la Bienala Hidraulicii de la Milano, între 8 şi 11 mai. Consi­derăm această invitaţie în Lombar­dia, momentul ideal să demarăm campania pentru HERVEX în afara ţării, într-un mediu care a fost şi rămâne atras de evenimentul nostru tradiţional de la Călimă­neşti.”