HCM se clatină în Liga Națională


• echipa noastră a pierdut neașteptat pe terenul nou-promovatei CSM Bistrița

După un debut foarte bun în noul sezon al Ligii Naționale, în care au obținut trei victorii din patru meciuri, jucătoarele de la HC Municipal Râmnicu Vâlcea au capotat neașteptat în runda cu numărul cinci. La mijlocul săptămânii trecute, elevele pregătite de antrenorul Constantin Ștefan au evoluat pe terenul ardelencelor de la CSM Bistrița. Deși fetele noastre porneau cu prima șansă la obținerea victoriei, afirmația fiind acoperită de faptul că ele evoluau pe terenul unei formații nou-promovată în eșalonul de elită al handbalului feminin românesc, calculele hârtiei au fost răsturnate de realitățile din teren.

Totul s-a decis în prima repriză

Partida de la Bistrița a început destul de nefavorabil pentru jucătoarele de la poalele Capelei. Deși au avut mult de muncă, gazdele au reușit, gol cu gol, să pună o diferență consistentă în favoarea lor pe tabela de marcaj. Ghinionul fetelor noastre la finalizare sau intervențiile energice ale portăriței gazdelor au făcut ca HCM să nu reușească să conducă aproape deloc pe parcursul primei reprize. Mai mult decât atât, gongul din finalul primei reprize a găsit echipa noastră într-o situație cât se poate de ingrată. Asta pentru că ardelencele și-au trecut în cont, în numai 30 de minute, un avantaj cât se poate de consistent, de cinci goluri diferență (scor 17-12).

Minunea nu s-a produs după pauză

La vestiare, antrenorul Constantin Ștefan a încercat să le motiveze pe fetele noastre. Acestea au revenit pe teren mai hotărâte și determinate să facă totul pentru a încerca să schimbe soarta partidei. Acestea erau motivate să lupte pentru un succes, cele trei puncte eventuale câștigate pe terenul bistrițencelor urmând să mențină echipa noastră pe podiumul Ligii Naționale. Totuși, în pofida insistențelor din atac, HCM nu a reușit să dea o replică pe măsura ambiției gazdelor. Echipa noastră a reușit să mai strângă ecartul de scor, oferind emoții gazdelor în finalul partidei. Totuși, bistrițencele au avut puterea de a rezista asalturilor echipei noastre și de a obține o victorie foarte prețioasă. La finalul timpului regulamentar, CSM Bistrița s-a impus la o diferență de trei goluri, scor final 31-28.

Rezultatele complete din cadrul etapei a V-a

Unirea Slobozia – Cetate Deva 28-17
HC Zalău – HCM Roman 24-24
Măgura Cisnădie – Corona Brașov 26-22
CSM București – SCM Craiova 33-25
CSM Ploiești – Universitatea Cluj 19-34
CSM Bistrița – HCM Râmnicu Vâlcea 31-28
Danubius Galați – HC Dunărea Brăila 24-25

În clasamentul Ligii Naționale, primele șase poziții sunt ocupate de următoarele formații: HC Dunărea Brăila – 15p; CSM București – 12p; Corona Brașov – 12p; Universitatea Cluj – 10p; SCM Craiova – 9p; HCM Râmnicu Vâlcea – 9p.