HCM rămâne pe locul nouă


Victoria la scor obținută recent împotriva grupării sibiene Măgura Cisnădie (scor 37-23) a ajutat echipa râmniceană să se îndepărteze și mai mult de zona „nisipurilor mișcătoare” din subsolul clasamentului Ligii Naționale. Formația de sub Capela, sprijinită financiar de Primăria Râmnicului a ajuns la un total de 27 puncte și s-a îndepărtat la 11 „lungimi” de prima echipă care se află sub linia salvării directe de la retrogradare, Unirea Slobozia – 26 puncte. Cu această „zestre” de puncte, HCM Râmnicu Vâlcea își menține poziția a noua în ierarhia handbalului feminin de elită al țării noastre.

Cu cine mai jucăm până la finalul sezonului?

Din actualul sezon al Ligii Naționale, HC Municipal mai are de disputat încă cinci jocuri. Doar două dintre acestea urmează să aibă loc în Sala Sporturilor „Traian”. În rândurile următoare, redăm programul echipei noastre până la finalul campionatului: Alba Sebeș – HCM (26 martie), HCM – Rapid București (2 aprilie), Dunărea Brăila – HCM (9 aprilie), HCM – HC Zalău (16 aprilie) și Universitatea Cluj – HCM (23 aprilie).