HC Municipal Râmnicu Vâlcea a rămas fără antrenor


• înfrângerea de pe terenul ultimei clasate l-a determinat pe Aurelian Roșca să ia această decizie radicală
Miercuri, într-un meci din etapa a XVIII-a din Liga Florilor de handbal feminin, HC Municipal Râmnicu Vâlcea a pierdut, surprinzător, pe terenul ultimei clasate, CSM Slatina. În urma a două reprize identice ca scor, partida s-a încheiat cu victoria slătinencelor, scor 20-16. Ulterior acestui eșec, antrenorul formației noastre, Aurelian Roșca, și-a prezentat demisia.
Din informațiile noastre, pentru continuarea pregătirii echipei în vederea disputării următoarelor opt partide care au rămas din actualul sezon al Ligii Florilor, conducerea clubului nostru le-a contactat pe antrenoarele Mia Rădoi și Ildiko Kerekeș Barbu. Dacă informațiile noastre se confirmă, Mia Rădoi ar urma să ocupe funcția de antrenor principal, iar Ildiko Kerekeș Barbu pe cea de antrenor cu portarii. Cu privire la această variantă de tehnică, urmează să se poarte o discuție chiar astăzi, după ora 16.00. Totuși, cum cele două foste mari handbaliste vizate pentru ocuparea acestor funcții sunt antrenoare atât la loturile naționale de junioare ale României, cât și la Centrul Național de Excelență din Râmnicu Vâlcea, este de așteptat ca Federația Română de Handbal să își dea acceptul pentru ca ele se poată prelua și conducerea tehnică a Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea.