HC Municipal, debut dificil în noul an


• echipa râmniceană va evolua astăzi, cu începere de la ora 18.00, pe terenul brașovencelor de la Corona
Chiar din primele zile ale noului an, jucătoarele de la Handbal Club Municipal Râmnicu Vâlcea vor avea parte de un test cât se poate de dificil. Astăzi, cu începere de la ora 18.00, elevele antrenorului Constantin Ștefan vor evolua în deplasare, pe terenul brașovencelor de la Corona. Jocul va conta pentru etapa cu numărul paisprezece din Liga Națională de handbal feminin, fiind primul oficial care se dispută în noul an calendaristic. Ar mai fi de amintit faptul că, tot astăzi, 5 ianuarie,în cadrul aceleiași runde, dar cu începere de la 19.45, se va disputa întâlnirea dintre CSM București și Măgura Cisnădie.
Partida dintre Corona Brașov și HCM Râmnicu Vâlcea are o importanță destul de marte pentru ambele formații. Gazdele de astăzi ocupă locul cinci în clasament înaintea debutului în 2016 și speră la un succes care să le ajute să avanseze o poziție. De partea cealaltă, municipalele au nevoie și mai mare de un rezultat pozitiv, care să le ajute să își consolideze poziția din mijlocul clasamentului, cât mai departe de zona retrogradării. Înaintea partidei de mâine, HCM se află pe locul nouă, cu 18 puncte acumulate.
Runda viitoare, programată pe 16 ianuarie, HCM va primi vizita unei alte echipe cu pretenții din Liga Națională, HCM Roman. Partida se va disputa în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea.

Motivație maximă în tabăra noastră

Prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Facebook, conducerea clubului nostru anunță că elevele antrenorul Constantin Ștefan sunt pregătite să dea totul în partida de astăzi de la Brașov, scopul fiind acela de a se întoarce cu un rezultat pozitiv de sub Tâmpa. „Fetele noastre sunt mobilizate și își doresc o evoluție foarte bună în jocul de la Brașov. De ce nu… poate chiar obținerea unui punct, cel puțin”, se arată în comunicatul la care facem referire.

Veste proastă pentru suporterii vâlceni: Meciul de la Brașov nu va fi televizat
Așa cum probabil iubitorii handbalului vâlcean se obișnuiseră în acest sezon, aproape de fiecare dată când HCM a întâlnit o echipă de top din campionatul României, întâlnirile au fost televizate. Din păcate, primul joc al anului nu va mai fi transmis prin intermediul posturilor televiziunii care deține drepturile la care facem referire. Astfel, pentru suporterii vâlceni, singura posibilitate de a le urmări la lucru pe municipale este aceea de a face deplasarea până la poalele Tâmpei.