Hanurile Râmnicului (1)


hanurile_ramniculuiÎncercăm să vă oferim o micro-selecţie a unor informaţii pe care am reuşit să le strângem despre hanurile Râmnicului. Din păcate, azi, nu dispu­nem de o istorie propriu-zisă, ori de un inventar complet al locaţiilor de care ne vom ocupa în acest articol.

Primele informaţii pe care ni le oferă diferitele catagrafii ale Râmnicului din anii 1831,1834,1853 şi 1899, precum şi puţinele planuri cartografice, în special, cel din 1857, de însemnările unor călători străini, ale unor contemporani, făcute în scrieri personale şi nu pentru uzul istoricilor de mai târziu.

În urmă cu aproximativ 180 de ani, în Râmnic, existau câteva hanuri mai mari situate aproximativ în zona centrală a oraşului. Cele mai mari şi mai importante se aflau în apropierea zonelor comer­ciale.

În Râmnic, ca şi în alte oraşe mari din ţară şi din Europa, existau hanuri centrale în apropierea unor vaduri co­mer­ciale mai dezvoltate din punct de vedere a prăvăliilor, de desfacerea măr­fu­rilor, dar şi hanuri nu puţine, mai mici la marginea celor cinci ma­ha­­lale, mai existau şi hanurile de la cele pa­tru porţi de intrare în oraş.

Mahalalele Râmnicului erau aron­date hramurilor bisericilor din Râmnicul secolului al XVIII-lea:

Mahalaua „Toţi sfinţii” (zona N-E)

Mahalaua „Cuvioasa Paraschiva” (zona S-V)

Mahalaua „Sfântul Gheorghe” (zona S-E)

Mahalaua „Precista” (centrul oraşu­lui)

Mahalaua „Sfântul Dumitru” (zona N-E)
CONTINUARE…