Handbal feminin, Liga Naţională Vâlcea a scăpat printre degete trei puncte la Brăila


HCM• HCM a condus la pauză (13-12), dar a pierdut la final (26-27)

Duminică la prânz, într-un meci foarte important din cadrul penultimei etape a turului Ligii Naţionale, jucătoarele de la HC Municipal Râmnicu Vâlcea au evoluat pe terenul Dunării Brăila. Chiar dacă porneau cu prima şansă, gazdele au avut viaţă grea în faţa echipei pregătite de Dumitru Muşi şi Maria Török. Echipa noastră a reuşit o primă repriză foarte bună, în care handbalistele s-au mobilizat foarte bine şi s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor celor doi antrenori. În urma acestei evoluţii foarte bune, HC Municipal a reuşit să intre la cabine cu un uşor avantaj, de un gol, tabela indicând 13-12 în favoarea jucătoarelor noastre.
La reluare, în partea secundă a întâlnirii, brăilencele şi-au dovedit plusul de experienţă în faţa mai tinerelor jucătoare vâlcence. Chiar dacă fetele noastre au dat totul pe teren, gazdele au reuşit să marcheze de mai multe ori şi s-au impus în cele din urmă destul de greu, la un singur gol diferenţă. La final, tabela a indicat un scor favorabil Dunării, 27-26, formaţia de la poalele Dealului Capela irosind de puţin şansa de a câştiga trei puncte extrem de preţioase în lupta pentru calificarea în play-off.
Craiova rămâne marea surpriză plăcută
După victoria la „masa verde” obţinută în faţa bucureştencelor de la CSM, elevele lui Aurelian Roşca se descurcă din ce în ce mai bine în campionat. Acestea au mers din victorie în victorie şi se menţin pe locul secund în clasament, la egalitate de puncte cu liderul HCM Baia Mare. În ultima rundă, gruparea pregătită de fostul antrenor al Colegiului Energetic a trecut pe teren propriu de Universitatea Neptun Craiova, scor 29-24. Astfel, trupa din Bănie a acumulat 33 de puncte şi se menţine în faţa unor formaţii cotate cu şanse mult mai importante la câştigarea titlului naţional, aşa cum ar fi CSM Bucureşti (29 puncte) şi Corona Braşov (29 de puncte). Rămâne de văzut ce se va întâmpla etapa viitoare, atunci când SCM Craiova va evolua pe terenul braşovencelor de la Corona. Oricum, indiferent de rezultat, echipa din Bănie nu mai poate rata locul secund la finalul turului sezonului regulat.

Rezultatele etapei a XII-a
Unirea Slobozia – HCM Baia Mare 21-33
HC Dunărea Brăila – HCM Rm. Vâlcea 27-26
HC Zalău – HCM Roman 24-17
CSM Ploieşti – CSM Cetate Deva 28-23
Universitatea Cluj – Corona Braşov 24-35
Mureşul Tg. Mureş – CSM Bucureşti 18-26
SCM Craiova – Universitatea Constanţa 29-24
Clasament Liga Națională: HCM Baia Mare 33p, SCM Craiova 33p, CSM Bucureşti 29p, Corona Braşov 29p, HC Dunărea Brăila 21p, HCM Roman 20p, HC Zalău 16p, CSM Ploieşti 15p, Unirea Slobozia 12p, HCM Râmnicu Vâlcea 11p, Cetate Deva 10p, Universitatea Neptun Constanţa 9p, Universitatea Alexandrion Cluj 8p şi Mureşul Târgu Mureş 0p.
*primele opt echipe se califică în play-off