Hai-hui prin „Oraşul Luminilor’’(II)

Bucuriile primarului Bertrand Delance

În popasurile pariziene, am trecut de multe ori prin faţa modernei clădiri a primăriei generale (Hotel de Ville), dar niciodată nu m-am oprit s-o pri­vesc îndeaproape şi s-o vizitez. De această dată, într-un popas de câteva ceasuri, am admirat complexitatea unor acţiuni adiacente primăriei: expo­ziţii (arhive literare din perioada ocu­pa­ţiei fasciste), vernisaje (machete şi de­sene realizate de copii), expoziţii în aer liber (florale, soiuri de arbori şi ar­buşti), concerte etc. De altfel, deşi tea­tre­le, filarmonicele, operele sau opere­tele se află în vacanţă, muzica bună atrage mii de parizieni şi turişti. Afişele care împânzesc cheiurile Senei anun­ţă, zilnic, o seamă de concertele cu lu­crări din compozitori celebrii: Mozart, Chopin, Mendelssohn, Bach, Beetho­ven… Majoritatea au loc în biserici şi ca­tedrale cunoscute, un vechi obicei pe care l-am întâlnit şi în Germania. Nu­mai la noi nu se practică aşa ceva, fiind­că, de obicei, lucrurile bune nu prea le împrumutăm. La Notred-Dame de Paris am avut ocazia să asistăm la un concert coral de cântece ameri­ca­ne, iar la Biserica Saint-Germain-des-Pres, din Cartierul Latin, foarte iubită de parizieni (unde se păstrează un clopot vechi de peste o mie de ani), să ne delectăm cu Requiem de Mo­zart.

Parisul, vara, deschide larg un spa­ţiu de destindere şi delectare, de distracţii şi jocuri de tot felul, de ani­ma­ţii culturale şi sportive. Inima Franţei bate de la Paris. O spune chiar pri­ma­rul metropolei, dl Bertrand Delance: „Capitala, în timpul verii, încearcă să delecteze locuitorii săi, să le înlăture greutăţile. Prin tot ce organizăm în ma­rile vacanţe, vrem să atragem milioane de parizieni şi de turişti, de curioşi din toată lumea. Parisul, în fiecare vară, înseamnă întâlnire între generaţii, clase sociale şi culturi. Bucuriile unui oraş au un gust plăcut numai atunci când le împarte şi cu alţii.” Bucuriile zilnice – opiniază domnul primar – tre­buie să le împarţi înainte de toate cu copiii. Fiindcă Parisul este, în special, un paradis al copiilor. Acolo, în colţul lor cu nisip, în mijlocul pietrelor secu­lare, pe malul apelor, pe stadioane, ei gustă câte puţin din faptul de a nu mai avea griji. Totul are sens în Oraşul Lu­mi­nilor, pentru că se oferă măcar o fă­râmă de bucurie fiecărui parizian, dar şi celor care vin să-l viziteze. (Zil­nic, peste două milioane de turişti.) Acest lucru contează foarte mult, este de părere primarul, mai ales în această perioadă de criză, tensiuni şi bănuieli.

Aici, la Paris, am stat de vorbă cu mai mulţi oficiali despre criza care ne sufocă, grijile fiind din ce în ce mai apă­sătoare. Nu numai pentru români, ci şi pentru francezi. Am aflat că în această vară mai mult de jumătate din copiii Franţei nu au posibilitatea să plece în vacanţă. La noi, fără îndoială, procentul este mult mai dureros. Ci­frele acestea ne invită, însă, la o re­flecţie profundă, să ne punem întrebări despre injustiţia societăţii actuale, cu privilegii pentru puţini şi lipsită de privilegii pentru cei mulţi, o societate care se îndreaptă din ce în ce mai mult spre două lumi diferite, care ne separă şi ne îndepărtează unul de altul.

Pornind de la aceste realităţi, pri­marul Bertrand Delance vede oraşul său ca un spaţiu în care să trăieşti re­la­xat, un spaţiu al plăcerilor şi marilor distracţii. Trebuie să înceteze da a fi doar o autorută urbană, ci să dea viaţă şi voie bună oricărui turist. Parisul, unul dintre cele mai mari şi mai fru­moase oraşe din lume, recunoscut şi de UNESCO, care îl plasează în patri­moniul său mondial, deşi este un oraş vechi, trebuie să rămână veşnic tânăr. Mereu capabil de provocări şi seducţii!

Croazieră pe Sena

De multă vreme mi-am dorit o călătorie de agrement pe Sena, pentru a admira de pe cursul apei vederile încremenite de vreme de-o parte şi alta a fluviului, ca într-un muzeu în aer liber. Plecăm din cheiul aflat în vecinătatea Turnului Eiffel, cu un vas de pasageri aparţinând companiei Bateaux Parisiene. Soarele ne săgetează cu raze de foc. La umbră sunt peste 35 de grade Celsius. Apa Senei fierbe. În aburul ei, Turnul Eiffel se profilează grandios, ca o săgeată înfiptă în cer. Eiffel, simbol al Parisului în lume, mă duce cu gândul la anul 1889, când a fost înălţat cu ocazia Expoziţiei Universale. La vremea aceea era cea mai înaltă construcţie de pe pământ, 320 m. ’’L-am construit, a trecut evenimentul, acum îl dărâmăm!’’, a decretat primarul de-atunci. Dar proiectantul lui şi cel care a condus îndeaproape luc rările de construcţie, vestitul inginer Gustave Eiffel s-a opus; ba chiar a stat săptămâni în şir la primul etaj, ameninţând că numai mort va fi coborât, dacă Turnul se demolează. A reuşit să păstreze în viaţă măiastra-i lucrare, demonstrând că el se înclină doar şapte centimetri, chiar în bătaia celor mai puternice uragane. Ce-ar fi fost, astăzi, Parisul fără Turnul Eiffel?

Pe valurile melodiei „Sous le ciel de Paris’’ şi în tovărăşia unei voci celebre, Yves Montand, vaporul alunecă uşor pe sub Podul Alexandru III, împodopit cu heruvimi, lampioane şi diverse sculpuri aurite, pegaşi înaripaţi, ‘’izvorul inspiraţiei’’… Este socotit de parizieni cel mai frumos şi cel mai faimos pod al lor.

Înaintăm şi lăsăm în urmă tablouri cu imagini unice: sediul Ministerului Afacerilor Externe al Franţei, Camera Deputaţilor, Academia Franceză, Muzeul Legiunii de Onoare, fosta gară Paris – Orleans, acum muzeu… Ne aruncăm privirile în dreapta: se iveşte Luvru, la început o aripă rămasă din Palatul Tuileries. Tatiana, care ne însoţeşte (este ziua ei de naştere – şi nu uităm să-i urăm LA MULŢI ANI!), ne spune istoria zbuciumată a fostului Palat regal, cu o arhitectură de o frumuseţe răpitoare. După secole de degradare, restaurarea palatului se desăvârşeşte sub împăratul Napoleon III, fiind unit şi cu Luvrul, în timpul acestuia. Apoi, Tuileries a fost  redecorat şi reînnoit după jafurile şi distrugerile suferite în timpul Revoluţiei de la 1848. Multe încăperi au fost bogat ornamentate, împodobite cu maiestuoase opere de artă, pentru a servi ca locuri de ceremonii de stat, cum a fost vizita reginei Victoria a Angliei, din 1855. Tuileries, însă, îşi va găsi sfârşitul în timpul Comunei din Paris, în noaptea de 23 mai 1871, când, ca simbol al regalităţii, este incendiat cu petrol, catran şi terebentină şi lăsat pradă focului timp de 48 de ore. Mai rămâne din el doar o aripă…

Luvrul, cel mai mare muzeu din lume, cu un milion de vizitatori în fiecare zi, se înlănţuie în lungul Senei ca o fortăreaţă de nebiruit. De altfel, Filip al II-lea August l-a construit , în 1190, ca o fortăreaţă a sa. Spre sfârşitul secolului 18, Napoleon renovează palatul şi-l transformă în muzeu. Astăzi, Luvrul deţine peste 350.000 de exponate inestimabile, printre bogăţiile sale veşnice numărându-se Mona Lisa lui Da Vinci.

După o jumătate de oră, la Pont Neuf, vaporul ocoleşte Ïle de la Cité şi pleacă spre direcţia de unde am pornit. Despre drumul de întoarcere, cu noi vederi de pe Sena, cu un reportaj special de pe unul dintre cele mai mari bulevarde din lume – Avenue des Champs-Elysees – în corespondenţa de mâine.