„Guvernul actual, erodat şi blocat”


• recunoaşte însăşi Academia Română!

La începutul săptămânii trecute, Institutul Naţional de Cercetare a Calităţii Vieţii din cadrul Academiei Române a dat publicităţii un studiu care seamănă mai degrabă cu un semnal de alarmă. El concluzionează că problemele sociale din România s-au accentuat şi agravat mai ales din cauza politicii programatice antisociale a Guvernului.

În viziunea personalităţilor academice, adevărata problemă a crizei din ţara noastră nu este creată  nu atât de stările economice cât mai ales  de blocajul politic insertat într-un spaţiu social lipsit de minimă moralitate şi impregnat de fenomenele corupţiei. Criza economică a fost folosită doar ca paravan al reformei haotice, fără orizont, care, în loc să amelioreze starea socială, a complicat-o şi mai mult.

România pare să fie singura ţară din Europa în care societatea nu este împinsă spre armonizare, ci spre o scindare şi mai dramatică. De-o parte stau puţinii beneficiari de profituri şi salarii indecente alături de mânuitorii corupţiei, iar la polul opus – marea masă a salariaţilor prost plătiţi, a vârstnicilor cu pensii coborâte până la pragul ajutoarelor sociale, mulţimea marginalizată şi pauperizată.

Criza declanşată în 2008 s-a suprapus pe o stare gravă de inegalitate socială şi ea nu a făcut decât să adâncească prăpastia dintre bogaţi şi săraci, lărgind şi mai mult falia prin sporirea inechităţilor sociale. Un singur exemplu este edificator. La ora actuală, 36% din cei 4,1 milioane de angajaţi sunt retribuiţi cu salariu minim pe economie, ceea ce agravează şi extinde plaja nivelului de trai sub limita de decenţă.

Grav este că chiar şi în condiţiile baricadării crizei şi recesiunii, cum cădelniţează primul ministru Emil Boc că s-a ajuns în prezent, fenomenul revenirii la o cotă normală de existenţă pe seama reactivării economiei încă nu a apărut la orizont. Şi nici nu se va întâmpla acest lucru cât timp se lucrează cu un buget cronic subfinanţat, cât serviciile de educaţie şi sănătate funcţionează la cota de avarie sau cât tensiunile sociale şi nemulţumirea populaţiei sunt talonate cu neruşinare de corupţie agresivă şi criminalitate economică.

Obsesiile de fiecare zi ale românilor, aşa cum subliniază studiul Academiei, sunt legate în continuare de frica pierderii  altor părţi din salarii şi pensii, de incertitudinea găsirii unui loc de muncă sau pierderea locului de muncă şi intrarea în şomaj.

Cât de actual este azi avertismentul lui Nicolae Titulescu după aproape 75 de ani de când l-a rostit marele om politic! „Problema care se pune azi României – a subliniat Titulescu – e înfricoşătoare, dar simplă: sau România pricepe datoria pe care    i-au creat-o evenimentele în curs şi-atunci istoria ei abia începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare prelungită a umilinţelor ei seculare; sau România, mioapă la tot ce e „mâine”, cu ochii mari deschişi la tot ce e „azi” nu pricepe şi, înlemnită, stă pe loc, şi-atunci istoria ei va înfăţişa pentru vecie exemplul, unic şi mizerabil, al unei sinucideri vieţuite”.

Din punctul de vedere al studiului Academiei intitulat, ca o fotografiere exactă, „Guvernul actual, erodat şi blocat”, unica soluţie de ieşire din menghina timpului actual ar fi realizarea unei cooperări politice pentru identificarea unor măsuri larg acceptate şi susţinute, fapt care nu mai este posibil după ce raporturile dintre Guvern şi opoziţie au intrat într-un iremediabil proces de faliere.

Atunci, cum ne spune grupul academic, nu rămâne decât ultima soluţie: pentru stoparea avalanşei exploziilor sociale este nevoie de schimbarea Guvernului şi a strategiei sale şi realizarea unui consens al partidelor pentru susţinerea unui executiv de sacrificiu care să pună capăt cu adevărat crizei, dezmăţului politic, inechităţilor şi corupţiei: „Căderea guvernului actual, erodat şi blocat, având ca rezultat acutizarea conflictului politic şi explozii sociale, rămâne unica soluţie”. Nu spun eu acest lucru, o spune Academia Română!

Dr.ing ION CÎLEA

vicepreşedinte P.S.D.