Guvernul acoperă de la bugetul de stat toate corecţiile aplicate licitaţiilor publice


Un comunicat oficial de presă ne anunţă că toate corecţiile aplicate la acordarea contractelor de achiziţie publică vor fi suportate de la bugetul de stat în cazul licitaţiilor iniţiate înainte de 10 iunie 2011 fără un aviz consultativ UCVAP, iniţiate după 10 iunie 2011 fără observaţii ale UCVAP sau iniţiate după octombrie 2011 cu evaluarea ANRMAP. Procedura a fost reglementată prin ordonanţă aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

„Guvernul a aprobat această ordonanţă în care se stabileşte suportarea de la bugetul de stat a corecţiilor financiare şi/sau creanţelor bugetare stabilite prin note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare prevăzute de OUG nr. 66/2011, după cum urmează: În cazul contractelor de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată înainte de 10 iunie 2011, pentru care nu există un Aviz consultativ emis de UCVAP/CVAP (Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice / Compartimentele de verificare a achiziţiilor publice); în cazul contractelor de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată după data de 10 iunie 2011, pentru care există înscrisă opinia «fără observaţii» de către UCVAP/CVAP; contractele de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată începând cu data de 1 octombrie 2011, pentru care documentaţia de atribuire a fost evaluată de ANRMAP în conformitate cu atribuţiile sale”, se arată în documentul  transmis de Executiv.