Guvernul a decis: Trei zile de doliu național în memoria Majestății Sale Regele Mihai


• măsura se va aplica pe întreg teritoriul țării în zilele de 14, 15 și 16 decembrie
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Guvernului au anunțat declararea zilelor de 14, 15 și 16 decembrie 2017 ca fiind de doliu național, pe întreg teritoriul României, în memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, șef al statului român între anii 1927-1930 și 1940-1947. Executivul a adoptat, într-o ședință desfășurată la finalul săptămânii trecute, o hotărâre în acest sens.

Ce presupune doliul național?

Reprezentanții Guvernului fac cunoscut, în cadrul aceluiași comunicat de presă, modul în care trebuie să se desfășoare activitățile instituțiilor publice în astfel de momente: „În zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință. Totodată, posturile de radio și televiziune, instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător”.
„Decizia privind declararea celor trei zile de doliu național pe teritoriul României a fost luată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României de către autoritățile și instituțiile publice. Slujba de înmormântare a Majestății Sale Regele Mihai va avea loc sâmbătă, 16 decembrie 2017, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș”, se mai arată în același comunicat de presă.

Informații suplimentare

Guvernul României, împreună cu reprezentanții Casei Regale, organizează funeraliile naționale care vor avea loc în memoria Majestății Sale Regele Mihai. Reprezentanții instituțiilor guvernamentale implicate în organizarea ceremoniilor funerare sunt în legătură cu reprezentanții Casei Regale a României pentru stabilirea detaliilor, calendarului funeraliilor naționale, precum și implicarea fiecărei instituții guvernamentale.