GUTĂU vrea să îi pună la muncă pe cei doi noi viceprimari: „Le voi cere lunar un raport de activitate pe care îl voi aduce la cunoștința râmnicenilor”


Așa cum v-am informat anterior, proaspătul viceprimar PNL, Virgil Pîrvulescu, a declarat că, „în contextul celor două comisii mixte ce vor verifica, în primă fază, situația veniturilor și cheltuielilor pe perioada 2017-2020, precum și activitatea SCM, se impune necesitatea serviciilor suport pentru această activitate. E necesar ca toți cetățenii să știe că, în momentul de față, cabinetele viceprimarilor nu beneficiază nimici măcar de secretariat, ca să nu mai vorbim de alte servicii absolut necesare”.
Referitor la sesizarea viceprimarului Pîrvulescu, primarul Mircia Gutău a transmis, pe 19 noiembrie, un comunicat de presă prin care a încercat să îl împace pe liberal și să îl asigure că va beneficia de tot confortul necesar pentru a-și desfășura activitățile de viceprimar!
În rândurile de mai jos, vă prezentăm integral comunicatul de presă transmis de primarul Gutău pe 19 noiembrie:
„Consilierul local Pîrvulescu, ales viceprimar ilegal, din punctul meu de vedere, de către colegii lui din Consiliul Local, iar se dă în stambă și face pe cameramanul prin Primărie. Postează un filmuleț de toată jena, prin care se plânge că nu are laptop și imprimantă și nu știu ce alte acareturi.
Prin rândurile următoare doresc să clarific lucrurile: Pîrvulescu și Gheorghiu ar fi trebuit să vină la serviciu pe data de 11 noiembrie 2020. Le-a luat o săptămână să îți facă curaj și s-au prezentat la muncă în data de 18 noiembrie. Au venit la biroul meu, m-au anunțat că încep activitatea și le-am urat succes. În aceeași zi, am dat dispoziție ca celor doi să le fie achiziționate laptop-uri, imprimante și telefoane mobile de serviciu. Birourile în care i-am așezat sunt zugrăvite, curate, dotate cu mobilier nou care le asigură tot confortul necesar funcției lor. Zilele următoare vor primi calculatoarele, imprimantele și telefoanele mobile.
În videoclip, Pîrvulescu minte că primarul are angajați patru consilieri personali. Conform Legii, primarul are dreptul la șase consilieri personali. În realitate, sunt angajați doar trei, unul dintre ei fiind șef de cabinet, adică face activitate de secretariat, tocmai pentru a nu crește inutil cheltuielile Primăriei.
Probabil cei doi, Pîrvulescu și Gheorghiu, se așteptau ca primarul să îi întâmpine în ușa instituției, cu eșarfa pe umăr și dându-le onorul, atunci când au venit la serviciu. Le transmit pe această cale să lase circul la o parte, să devină doi oameni responsabili și să se apuce de proiectele cu care și-au câștigat mandatele de consilieri locali. Le mai transmit că activitatea lor actoricească nu mă impresionează deloc. Le voi cere lunar un raport de activitate pe care îl voi aduce la cunoștința râmnicenilor și îi voi trata cu același respect cu care ei tratează instituția Primăriei Râmnicu Vâlcea.
Îi somez pe cei doi viceprimari să nu mai pună presiune pe secretarul general al Primăriei, amenințându-l cu plângeri penale pentru că nu va da curs inițiativelor lor total ilegale, făcute pe genunchi în sediul PNL. Domnul Ion Didoiu este un profesionist care nu a încălcat niciodată Legea în Primărie!
În ce privește angajarea celor patru consilieri personali pe care i-au cerut, le transmit cu această ocazie că viceprimarii nu au avut niciodată consilieri, așadar cererea lor nu va fi îndeplinită. Conform Legii, viceprimarii sunt subordonați primarului și, dacă sunt capabili, își vor duce la îndeplinire dispozițiile care le vor fi dispuse de șeful instituției, fără cheltuieli inutile”.
• Curierul de Vâlcea