Gutău despre Pîrvulescu: „Trebuie să fii bătut în cap să vii cu afirmații că vreau să fac la Fețeni o groapă de gunoi mai mare decât actuala”


În cadrul unei conferințe de presă susținută marți, 21 iulie, la sediul Primăriei Râmnicu Vâlcea, primarul Mircia Gutău a făcut unele declarații cu privire la Virgil Pîrvulescu, omul propus de Partidul Național Liberal pentru a prelua funcția de edil-șef al municipiului după alegerile locale care sunt programate a se desfășura pe 27 septembrie 2020.
„Aș vrea să fac o clarificare pentru acest candidat al nimănui, care și-a permis să se lege de soția contracandidatului. Îmi este milă de el. Ce bărbat trebuie să fii să te legi de soția contracandidatului? Să-i spui că a făcut un tun imobiliar… 29 de metri? O să fie cazul să vorbim de tunurile lui, de mii de hectare. Dacă vrea, o să vorbim. De zecile de contracte pe care le are cu firme soția lui. Unde el face control și a doua zi merge soția lui să facă contracte. Dar nu mă cobor la nivelul lui. Nici nu vreau să mai discut despre așa ceva. Ăsta e nivelul”, și-a început Gutău (contra)atacul la adresa principalului rival pentru funcția de primar al Râmnicului.
Mircia Gutău a mai declarat despre candidatul PNL că a împărțit fluturași (pliante) în oraș în care anunța că edilul PER vrea să construiască la Fețeni o groapă de gunoi mai mare decât cea care există în prezent: „Trebuie să fii bătut în cap să vii cu astfel de afirmații că vreau să fac la Fețeni încă o groapă de gunoi… mai mare decât actuala. Așa scrie pe bilețele:  «Veniți că Gutău vrea să facă la Fețeni o groapă de gunoi mai mare decât actuala groapă de gunoi». Eu cred că vâlcenii s-au lămurit și nu mai pot fi influențați de astfel de troponiști care vin doar să dezinformeze și să-i dezinformeze pe oameni. Că dau salarii, că aduc investitori, de parcă i-ar scoate din buzunar”.

 

Precizări cu privire la schimbarea sensurilor de circulație
pe străzi din cartierul CPL

 

Referitor la asfaltarea străzilor din zona CPL, Gutău a declarat: „Încă o dată s-a dovedit că liberalii nu fac altceva decât să mintă oamenii, să îi mintă cu nerușinare. Pentru că înainte cu două zile au mers pe teren și le-au spus oamenilor că pe strada Ferdinand vom face sens unic și să agite. Ei nu se pricep decât la crearea unor scandaluri artificiale. Altceva nu știu să facă. Să le fie foarte clar că nu voi lua nicio decizie decât după ce mă voi consulta cu specialiștii. Specialiștii sunt și cei autorizați. Nu cei care se dau specialiști, dar ei nu au nicio țidulă la mână. Deci nu s-a făcut sens unic pe strada Ferdinand”.