Gutău dă replica USR-iștilor privind soarta Casei Olănescu


Zilele trecute, reprezentanții USR trăgeau un semnal de alarmă privind starea deplorabilă în care se găsește monumentul istoric Casa Olănescu. Ca urmare a scrisorii publice înaintată de USR-iști, primarul Râmnicului, Mircia Gutău, vine cu replica: „Este adevărat că imobilul «Casa Olănescu» – sau «Conacul Inăteşti», cum mai este cunoscut – se află în prezent în proprietatea Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea în urma predării prin Protocol, de către Inspectoratul Şcolar Judeţean, în anul 2007. Dar la fel de adevărat este şi că, la acest moment, există un litigiu în instanţa de judecată prin care unul din cei doi urmaşi ai moştenitorilor contestă respingerea cererii de restituire în natură în urma unei Dispoziţii a Primarului din anul 2012. Semnatarul scrisorii deschise ar trebui să mai cunoască şi faptul că, existând riscul ca instanţa să dispună restituirea în natură a imobilului către acest urmaş, orice investiţii făcute aici de către administraţia locală sunt lipsite de temei legal, iar cheltuielile aferente sunt imputabile iniţiatorilor în absenţa unui proprietar clar stabilit.
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin juriştii săi, face permanente demersuri în instanţele de judecată pentru urgentarea soluţionării, în indiferent ce mod, a litigiului, astfel încât acest imobil reprezentativ pentru Râmnic şi ajuns, din păcate, într-o stare de degradare extremă, să îşi găsească un proprietar legitim, care să îi readucă strălucirea bine-meritată. Apreciez zelul epistolar (chiar aşa, dezinformator, cum se manifestă) al preşedintelui filialei vâlcene a USR, precum şi entuziasmul cu care stabileşte agenda administraţiei locale municipale în ciuda unei temeinice necunoaşteri a legislaţiei în vigoare şi îl asigur pe semnatar, dar în primul rând pe toţi locuitorii Râmnicului, că Primăria face toate demersurile legale pentru salvarea acestui monument de arhitectură al oraşului”.