Am trăit s-o vedem și pe asta: Gutău cheamă zarzavagii și florarii la… Filarmonică!


• oamenii sunt luați de la munca câmpului pentru o ședință informală
Zarzavagii și florarii din tot județul, mare atenție! Mircia Gutău vă pregătește „ceva”. Dar nu este vorba despre un „ceva” oarecare. Cum vineri, 12 august, va avea loc inaugurarea noii piețe din centrul orașului, este firesc ca standurile construite acolo să fie luate în primire de către cei care abia așteaptă să le ofere râmnicenilor cele mai proaspete fructe și legume, chiar și flori, din grădinile lor.

198 de standuri sunt puse la bătaie

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea fac cunoscut faptul că joi, cu începere de la ora 11.00, toate persoanele care desfășoară activități în acest domeniu sunt invitate la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din incinta Colegiului Național „Alexandru Lahovari”. Acolo va fi organizată o ședință pentru „repartizarea meselor pentru vânzarea de fructe, legume şi flori din Piaţa Centrală a municipiului”, după cum se arată în comunicatul de presă la care am făcut referire.
Ar mai fi de amintit faptul că, în urma procesului de modernizare, în Piaţa Centrală a Râmnicului vor fi disponibile 184 mese pentru producătorii de legume şi fructe şi 14 mese pentru producătorii şi comercianţii de flori. Așadar, zarzavagii și florari, ce mai așteptați? Poftiți la Filarmonică!