Gutău atacă funcția de primar din partea ALDE


Așa cum vă anunțam în exclusivitate în ediții recente ale cotidianului nostru, Mircia Gutău nu se va lupta pentru funcția de primar al Râmnicului din partea liberalilor. Nedorit de Alina Gorghiu drept candidat al PNL Râmnicu Vâlcea la alegerile locale din 2016, Gutău și-a găsit repede partid alături de care să plece cu prima șansă pentru revenirea în fruntea administrației din municipiu. Acesta s-a orientat spre ALDE, acolo unde va face echipă cu senatorul Nițu, parlamentarul fiind prima opțiune a forma­țiunii politice pentru funcția de președinte al CJ Vâlcea. În felul acesta, bazându-se pe notorietatea și capitalul electoral de care dispun Gutău și Nițu, partidul condus la nivel național de Călin Popescu Tăriceanu devine lejer cea de-a treia forță politică a județului nostru.