Grila de finanțare pentru proiectele europene pentru activități neagricole


Toți cei care doresc să acceseze fonduri europene nerambursabile, prin noul PNDR 2014-2020, pentru investiții în activități neagricole este important să cunoască modul în care se calculează punctajul proiectelor. Spre exemplu, o companie care a desfășurat activități și în domeniul agricol va avea parte de un punctaj mai mare în cadrul selecției proiectelor. Iată principalele criterii de selecție a proiectelor de investiții cu fonduri europene pentru activități neagricole, precum și punctajul maxim aferent fiecărui criteriu de selecție, conform Ghidului Solicitantului pentru Submăsura 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale:
• 40 puncte – Proiecte ce vizează activități de producție din sectoarele cu potențial de creștere. Proiectul vizează activități conform codului CAEN aferent activității de producție scorate (textile și pielărie, Industrii creative și culturale – inclusiv meșteșuguri)
• 35 puncte – Proiecte ce vizează servicii din sectoarele cu potențial de creștere. Proiectul vizează prestarea de servicii conform codului CAEN aferent serviciului scorat (activități de servicii în tehnologia informației, agroturism, servicii pentru populația din spațiul rural)
• 25 puncte – Proiecte care prevăd în Planul de Afaceri producție comercializată sau activități prestate într-un procent de peste 30% din valoarea primei tranșe de plată. Verificarea se realizează în baza prognozelor din Planul de Afaceri
• 15 puncte – Proiecte care sunt inițiate de o întreprindere existentă, care a desfășurat în principal activitate în domeniul agricol și intenționează să-și diversifice activitatea în sectorul non-agricol. Activitatea agricolă trebuie să fie realizată pe perioadă a cel puțin 12 luni de la data înființării și până la data depunerii Cererii de Finanțare
• 10 puncte – Proiecte care sunt inițiate de un fermier/membru al gospodăriei agricole care a activat în agricultură minimum 12 luni până la data depunerii Cererii de Finanțare (fapt verificat în baza de date APIA/Registrul ANSVSA/Registrul Agricol)
• 10 puncte – Proiecte ce vizează investiții în agroturism (pensiuni agroturistice și/sau servicii de agrement) în zonele cu potențial turistic ridicat. Vor fi punctate proiectele care se dezvoltă în zone cu potențial turistic ridicat, dar insuficient dezvoltate din punct de vedere turistic, în conformitate cu Ordonanța de Urgență nr. 142 din 28 octombrie 2008 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național Secțiunea a VIII – a – zone cu resurse turistice, cu modificările și completările ulterioare, precum și a metodologiei de acordare a punctajului total aferent potențialului de dezvoltare turistică (evaluare finală).
• 5 puncte – Proiecte care includ activități turistice de agrement ce vor fi desfășurate în zonele cu destinații ecoturistice
• 5 puncte – Proiecte care includ activități turistice de agrement ce vor fi desfășurate în zone cu arii naturale protejate
Sprijinul nerambursabil aferent Submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale va fi acordat sub formă de primă în două tranșe astfel: 70% din cuantumul sprijinului la primirea deciziei de finanțare și 30% din cuantumul sprijinului se va acorda cu condiția implementării corecte a Planului de Afaceri fără a depăși cinci ani de la data semnării Deciziei de Finanțare. De asemenea, sprijinul nerambursabil va fi în valoare de 70.000 Euro/ proiect în cazul activităților de producție, servicii medicale, sanitar-veterinare și de agroturism și de 50.000 Euro/ proiect în cazul altor activități.