Greu cu adopțiile! Majoritatea caută nou-născuți sau copii până-n 2 ani


Nu mai e o noutate faptul că majoritatea celor care doresc să adopte un copil caută nou-născut sau până-n 2 ani, să nu fie minoritar și să nu sufere de vreun handicap. Tocmai de aceea, chiar dacă numărul copiilor adoptabili este mare, prea puțini au șanse să ajungă într-o familie. „Copii sunt de adoptat, cu vârste de la 1 la 18 ani, numai că se caută fără handicap, să fie români, nu de altă etnie. Toate aces­tea îngustează plaja și, astfel, foarte puțini se încadrează în criterii. Cum decurge procedeul de adopție? Cel care dorește un copil spune ce vrea, noi îi spunem ce avem în Vâlcea, la fel și ce este și-n celelalte județe. Totul se trimite la București și acolo se face potrivirea teoretică”, a precizat Nicolae Badea, director DGASPC Vâlcea. În ultima perioa­dă, ca urmare și a modificării legislației, a scăzut perioada de adopție, un dosar fiind rezolvat în 7-8 luni.