Grav accident de circulaţie în comuna Ioneşti


• un copil a murit, iar alte două persoane au fost rănite

• totul s-a întâmplat din cauza unui tânăr teribilist care s-a urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice

În după-amiaza zilei de 11 august, un tânăr de 20 ani, domiciliat în comuna Ioneşti, a condus un autovehicul în care se aflau şase ocupanţi. La un moment dat, din cauza vitezei excesive, șoferul a pierdut controlul asupra volanului, a părăsit partea carosabilă spre dreapta, răsturnându-se pe un câmp.

În urma producerii accidentului, a rezultat decesul unei persoane, un băiat de numai 12 ani, dar şi rănirea altor două persoane, pasageri în autoturism, de 36 ani, respectiv 18 ani. Cei doi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Craiova pentru îngrijiri medicale. După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a părăsit locul accidentului nefiind identificat până la terminarea cercetării la faţa locului.

Ulterior, în jurul orei 22.00, acesta s-a prezentat la Postul de Poliţie Ioneşti. După ce a fost testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, el fiind condus la Spitalul Drăgăşani pentru recoltarea de probe biologice. În urma verificărilor în bazele de date, a rezultat faptul că autorizaţia de circulaţie provizorie a autovehiculului implicat în accidentul rutier nu mai era valabilă din data de 10 iunie.

În noaptea zilei de 11/12 august, tânărul conducător auto a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere unui autovehicul neînmatriculat. Ieri, șoferul în cauză a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Acum, tânărul se află încarcerat la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea, iar cercetările oamenilor legii vor continua.