Grădiniță nouă la Vaideeni


În data de 22 mai este programată licitația privind execuția lucrărilor de construcții în cadrul proiectului „Înființare și dotare grădiniță cu două săli de grupă în comuna Vaideeni, județul Vâlcea”. Primarul Daniel Băluță (foto) spune că se va construi o clădire pentru o grădiniță cu o suprafață de 254 mp.
„Clădirea va cuprinde două săli de grupă de 36,75 mp, respectiv 39.20 mp. Grădinița va avea câte un grup sanitar pentru fiecare grupă în parte, în care sunt amplasate vase de WC și lavoare, toate la dimensiunile corespunzătoare pentru vârsta copiilor. Materialele didactice vor fi depozitate într-o încăpere de 10,83 mp, personalul didactic are rezervată o cancelarie de 11,89 mp, lângă care s-a prevăzut un grup sanitar cu vestiar de 9,15 mp. Boxa de curățenie pentru depozitarea soluțiilor și uneltelor de curățenie va fi de circa 1,71 mp. De jur împrejurul clădirii va exista un trotuar de protecție cu o lățime de 60 cm, pavajul din dale prefabricate urmând a se realiza pe o suprafață de 63 mp, așezate pe un pat de nisip, compactate cu rosturi. Suprafața de zonă verde din amplasament va avea o suprafață de 154 mp, iar pe latura comună cu școala se va monta un gard viu”, a declarat edilul Daniel Băluță.