Govorenii, primiți și tratați ca niște frați adevărați în Cehia


După cum vă informam și în edițiile noastre anterioare, în perioada 15-17 septembrie 2017, o delegație a Primăriei Orașului Băile Govora a participat la manifestările prilejuite de sărbătorirea a 750 de ani de atestare documentară a orașului Jesenik din Republica Cehă. Din delegația română au făcut parte Mihai Mateescu – primarul orașului Băile Govora, Florinel Trușcă – viceprimarul orașului Băile Govora, Mihai Mecu – consilier IT, proiecte și programe în cadrul Primăriei orașului Băile Govora și Roxana Andrei – inspector în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor din cadrul Primăriei orașului Băile Govora.
Vizita e avut loc ca urmare a invitației adresate de către Adam Kalous – primarul orașului Jesenik și face parte din programul de relații de colaborare și cooperare internațională pe care cele două administrații publice locale l-au discutat cu prilejul primei vizite în Jesenik din anul 2016.
La acest eveniment, au participat, de asemenea, parteneri ai Primăriei din Jesenik din orașele: Bojnice (Slovacia), Głuchołazy (Polonia), Kapuvár (Ungaria), Městská Část Praha 1 (Cehia), Neuburg an der Donau (Germania), Nysa (Franța), Bern (Polonia) și Sète (Franța), cu care administrația publică locală cehă desfășoară relații de mai bine de 20 de ani.
750 de ani este o perioadă lungă de timp, chiar și din punct de vedere istoric. Jesenik este un oraș pitoresc tipic regiunii Silesia din Polonia, așezat la confluența râurilor Bělá și Stařič, fiind înconjurat de munți din trei părți Hrubý Jesenik, Rychlebské hory și Zlatohorská vrchovina. Este un oraș vechi cu o bogată și zbuciumată istorie, unde anii de prosperitate au alternat cu vremuri în care traiul nu a fost așa ușor. Prima mențiune scrisă, în 1267, se referea la un sat numit Vriwald, din care s-a născut ulterior numele german Freiwaldau iar din anul 1921 a fost utilizat numele ceh Frývaldov. Din anul 1947 a devenit Jesenik. De altfel, din documentele vremii, din materialele de la expoziția din Centrul de Informare Turistică Katovna și cartea lui Petr Procházka (viceprimarului orașului Jesenik) – o lucrare aniversară care prezintă istoria localității în imagini – se poate remarca influența germană asupra locurilor și în special a clădirilor vechi. Foarte multe din imaginile de epocă expuse care reprezintă clădiri se aseamănă cu multe din clădirile vechi din Băile Govora, astfel încât, dacă acestea ar fi expuse în același loc, cu greu ți-ai putea da seama care sunt din Jesenik și care din Băile Govora.
Sărbătorirea a 750 de ani de atestare documentară a localității Jesenik a constituit o oportunitate pentru administrația publică locală spre a omagia, într-o gală de excepție, șapte din cele mai reprezentative personalități din localitate, precum și două școli de muzică.
„Gala s-a desfășurat la sala de conferințe de la Priesnnitz în prezența a aproximativ 280 de invitați. Momentele muzicale de excepție – jazz, fanfară, muzică de cameră, dans etc. – au fost ingrediente de succes la rețeta acestei gale. Fiecare primar din delegațiile partenere a avut onoarea de a premia o personalitate din cele alese de gazde pentru acest eveniment. La finalul galei, în cinstea invitațiilor, gazdele au oferit o cină festivă pentru o și mai bună socializare.
Sâmbătă, am putut trăi într-un Jesenik medieval. Ne-am bucurat de prezența domnițelor și domnilor îmbrăcați în haine medievale și, pentru o zi, Piața Masarykovo a fost transformată în ateliere medievale de fierărie, prelucrarea a lemnului, olărit, sculptură, pictură, lupte, tir cu arcul, prepare de bucate și multe altele. Pentru cei mici au fost organizate ateliere de pictură, desen, prezentare de armuri și păsări de pradă, tir cu arcul și arbaleta, diferite jocuri în aer liber. La toate acestea s-au adăugat standuri ale comercianților de produse culinare, dulciuri, suveniruri, bere. Pe scena amenajată în fața primăriei au evoluat diferite formații și interpreți care au conturat atmosfera medievală spre deliciul tuturor celor prezenți, în ciuda vremii reci și ploioase. Seara s-a încheiat cu un frumos foc de artificii și cu multe momente de rememorat în timp.
Pentru toate delegațiile prezente de peste hotare, Katovna a devenit, timp de două zile, o a doua casă. Am întâlnit aici oameni deosebiți, foarte sociabili alături de gazde excelente, ospitaliere, primitoare, pline de energie și viață (de exemplu Martina Krupova – responsabila delegației noastre – o mână de om cu o inimă uriașă, o persoană extraordinară din Primăria Jesenik).
Că Europa este o diversitate de culturi, așa cum de altfel spune și un logo al Uniunii Europene – United in Diversity – știm cu toții. Uniți în diversitate – români, cehi, polonezi, germani, francezi, unguri și slovaci – am fost, sâmbătă după amiaza, la Katovna, într-o atmosferă întreținută de Heinz din Germania, care a oferit posibilitatea celor prezenți să-și etaleze priceperea în mânuirea flașnetei, în timp ce, melodii cunoscute erau interpretate de cei prezenți.
Duminică dimineața, în Piața Masarykovo, după o procesiune solemnă, a fost dezvelită statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, martir al Bisericii Catolice și unul dintre patronii cehi.
În contextul celor două zile, am purtat discuții în ce privește oportunități de încheiere de acorduri de colaborare atât între cele două administrații publice locale, cât și facilitarea unor întrevederi și discuții între principalii operatori de turism din cele două stațiuni balneare.
Dorim să mulțumim, pe această cale, gazdelor din Jesenik pentru tot efortul depus și pentru momentele deosebite oferite pe care îi asigurăm de toată considerația noastră. În același timp, suntem onorați că am participat la acest eveniment deosebit pentru comunitatea din Jesenik. Suntem, de asemenea, bucuroși că am întâlnit omeni din locuri minunate, din alte stațiuni balneare din Europa, cu care, sperăm să colaborăm în viitor.
Mulțumim așadar: Domnului Adam Kalous – Primarul Orașului Jesenik, Doamnei Zdeňka Blišťanová – Viceprimarul Orașului Jesenik, Domnului Petr Procházka – Viceprimarul Orașului Jesenik, Domnului Jan Rotter – Directorul Centrului de seniori din Jesenick, Domnișoarei Martina Kroupová – Biroul Secretarului din Jesenik – responsabilă pentru delegația din România, Doamnei Jitka Zatloukalová – Auditor, Doamnei Michaela Procházková – Primarul localității Domašov u Šternberka și gazdelor de la Hotelul Krone (Koruna)”, a fost mesajul edilului liberal Mihai Mateescu pentru frații cehi.

Peripeții și emoții la întoarcere
Delegația govoreană s-a întors în țară, duminică seara, iar drumul înapoi a fost unul mult mai aventuros decât șederea în Republica Cehă. Ploi torențiale și vânturi dezlănțuite i-au însoțit pe vâlceni până la intrarea în țară. Aceștia au putut vedea de la fața locului efectele ruperii de nori care a devastat vestul țării, iar autostrada spre Deva arătat exact ca în filmele apocaliptice, cu separatoarele de plastic rupte și împrăștiate pe carosabil.
„Chiar și așa, în aceste condiții limită, erau șoferi care goneau efectiv în ceața aceea. Am ajuns cu bine acasă pentru a da peste un cod galben de furtună…”, au fost vorbele lui Mihai Mateescu despre drumul de întoarcere acasă.