Gloria Bistrița înlocuiește Corona Brașov în Cupa EHF


Federația Europeană de Handbal a anunțat, recent, decizia de a înlocui pe clubul Corona Brașov cu gruparea Gloria Bistrița-Năsăud în faza grupelor a Cupei EHF, formația bistrițeană fiind echipa pe care Brașovul a învins-o în turul trei al competiției. Astfel, Bistrița-Năsăud va evolua în grupa C, alături de Odense (Danemarca), Erd (Ungaria) și MKS Lublin (Polonia), urmând să dispute prima partidă pe 4/5 ianuarie.
„Decizia forului european vine ca urmare a suspendării provizorii a Coronei Brașov din competițiile europene din cauza folosirii unei tehnici intravenoase de tarapie cu laser care contravine Codului Anti-doping internațional. Regulamentul EHF pentru Anti-doping prevede că atunci când două sau mai multe sportive din aceeași echipă sunt găsite a fi comis o încălcare a regulilor anti-doping în perioada competițională EHF, sancțiunile asupra clubului pot fi decise de către instituția competentă”, au transmis reprezentanții Federației Române de Handbal prin intermediul unui comunicat de presă.