„Ginecologia este o specialitate solicitantă, mai ales dacă o faci cu omenie”


• declară dr. Gheorghe Ristescu, medic primar ginecolog 

Actualmente pensionar, dr. Ristescu este un medic apreciat în Vâlcea, dând dovadă, de-a lungul timpului, de omenie în actul medical. A știut să fie aproape tot timpul de paciente și, de asemenea, a păstrat relația cu colegii de breaslă. Dovada o reprezintă și întâlnirile medicilor pensionari, întâlniri la care n-a lipsit până acum. Dr. Ristescu își desfășoară în continuare activitatea la un cabinet particular din Râmnic și a fost de acord să ne ofere câteva din trăirile sale, într-un scurt interviu:

 – Domnule doctor, ați activat ca medic ginecolog la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea în perioada 1968 – 2005, iar timp de aproximativ 25 de ani ați fost șef de secție. Cum vedeți dumneavoastră schimbările ce au intervenit în privința spitalelor, faptul că Maternitatea, de exemplu, ține de Spitalul Județean și are un singur manager?

Opțiunea mea a fost tot timpul ca Maternitatea să țină de Spitalul Județean. Mi se părea firesc, mai ales că, în acea vreme când activam ca medic la Maternitate colaboram strâns și cu colegii de pe alte specialități: chirurgi, cardiologi…Era o modalitate impusă și de sus, de stat. În momentul în care, spre exemplu, deceda o gravidă, se verifica dacă a fost consultată și de car­diolog…Am colaborat foarte bine cu toți medicii de atunci și-mi amintesc de doctorii Gheorghe Nuță, pe vremea aceea șef cardiolog sau dr. Dumi­trescu…

– Vă amintiți de un caz mai deosebit în care a fost nevoie și de intervenția celorlalți colegi, de la alte specialități?

Îmi amintesc că am intrat în sala de operație și aveam o pacientă cu o tumoare gigantică ovariană. Am constatat că depășește competența chirurgului ginecolog și l-am rugat pe dr. Mircea Badea, chirurg, să mă asiste la intervenție. La sfârșit, după evacuarea tumorii, am constat că era vorba de un chist gigant renal. Femeia a fost bine după intervenție, dar, pe atunci, cum nu aveam aparatura tehnică performantă din prezent, nu ne puteam da seama, de fiecare dată, cu ce avem de-a face. 

– În prezent, avem ecograf, gravida poate fi mai bine supravegheată…

Ei bine, la acest capitol, pot spune că, din contră, în prezent, gravida nu mai este atât de atent supravegheată. Există un regres în supravegherea gravidei. Este adevărat că înainte de 1989 nu aveam ecograf și unele lucruri ne scă­pau. Acum însă ecograful costă mulți bani și nu toate femeile gravide își permit un examen. O morfologie fetală de la 18 la 23 de săptămâni costă mult; este nevoie de aparat performant, timp suficient pentru examinare și nu toate își permit…

– Gravidele au o anumită libertate, în prezent, de a alege dacă doresc să nască natural sau prin cezariană. Cum vedeți acest lucru?

Numărul cezarienelor depășește inimaginabilul. Se făceau cezariene și înainte de 89, dar limita era sub 5%. Acum am ajuns la 30-40% nașteri prin cezariană. Sunt paciente care pornesc din start cu ideea cezarienei. În opinia mea, ar trebui ca cezariene să fie în proporție de 10 – 15%, limite normale. Eu, unul, nu aș face cezariene atât de ușor. Sunt pentru cezariană, dar nu atât de ușor. Gândiți-vă că riscurile la o cezariană sunt de cinci ori mai mari ca la o naștere naturală. Apare, însă, și alt aspect. Dacă o femeie dorește să păs­treze sarcina, în acest caz ar trebui să aibă libertatea opțiunii: pe cale naturală sau cezariană. În lumea medicală, însă, se consideră că se abuzează prea mult de nașterile prin cezariană. 

– Aveți multe paciente care solicită testul Babeș-Papanicolau?

Este în derulare campania de preve­nire a cancerului de col uterin și sunt femei ce vin din propria inițiativă să-și facă testul. În mare măsură, rezultatele sunt bune, iar acolo unde apar incerti­tudini, ghidez pacientele spre următorii pași ce trebuie făcuți. Am avut, recent, o pacientă de 32 de ani, născuse în urmă cu vreo patru luni, iar, în urma consultației, i-am spus că există probleme. A făcut testul, dar nu a mai venit după rezultat. Când apare un rezultat nedorit, situația e destul de delicată. Oricum, sunt mai multe femeile care vin acum să-și facă testul Babeș-Papanicolau. 

– Nu puține au fost cazurile când numele medicilor ginecologi vâlceni au fost târâte în tot felul de scandaluri…

Tot ce pot spune, legat de acest subiect, este că, în opinia mea, toți medi­cii de la Maternitate sunt buni profe­sioniști.

– Sunteți unul din medicii nelipsiți de la întâlnirile cu doctorii pensionari, întâlniri organizate de Colegiul Medi­ci­lor Vâlcea, iar nu de puține ori v-ați aniversat și ziua de naștere. Cum trăiți momentele revederii cu colegii?

Este adevărat; pe 18 octombrie când au loc întâlnirile este și ziua mea și-mi face plăcere să o serbez alături de foștii colegi de breaslă. Este destul de plăcut mai ales că am colaborat bine cu ceilalți medici și am rezolvat multe cazuri dificile. E o plăcere să ne amintim de acele vremuri. 

– Fiica dumneavoastră, dr. Mihaela Rădulescu, s-a orientat tot către gine­co­logie. A fost dorința sa sau a-ți con­tribuit și dumneavoastră la alegerea făcută?

Ginecologia este o specialitate foarte solicitantă, mai ales dacă o faci cu omenie, cu respect față de pacient. Inițial, nu am dorit să mă urmeze în carieră, mai ales că un medic are prea puțin timp de stat cu familia, dar nici nu mi-a părut rău că a ales această cale. Alegerea a fost sută la sută a ei.