Gigi Matei a înmânat cheile beneficiarilor noilor locuinţe sociale finalizate în Ostroveni


Ieri, primarul interimar Gigi Matei a înmânat cheile beneficiarilor noilor locuinţe sociale realizate în Corpul A al fostului cămin de bătrâni din Ostroveni. Valoarea investiţiei, rezultată în urma licitaţiei, este de 4.712.000 lei cu TVA, iar executantul desemnat a fost asocierea SC PROTECTCHIM SRL şi SC STRUCTURI SRL. Investiţia a avut două surse de finanţare: de la bugetul de stat, conform prevederilor OG nr. 74/2007, şi de la bugetul local – o parte din cheltuielile cu privire la investiţia de bază (sistematizare verticală, reţele utilităţi etc.). Spaţiile de locuit respectă exigenţele minimale impuse prin Legea Locuinţei nr. 114/1996, actualizată şi au centrale termice proprii pentru încălzire. În urma investiţiei au rezultat 40 de locuinţe: 30 apartamente cu 2 camere şi 10 garsoniere, structurate pe trei niveluri, ce au fost repartizate în baza HCL nr. 131/2015 prin care s-a aprobat lista solicitanţilor îndreptăţiţi să primească o locuinţă socială, în ordinea de prioritate, rezultată ca urmare a punctajului obţinut, şi a HCL nr. 80/2016 privind repartizarea unor locuinţe sociale şi stabilirea chiriei.