Ghiță pune bazele unui nou cartier în Vlădești


Planuri peste planuri, noi proiecte se află pe masa primarului Sorin Ghiță, toate urmând să fie puse-n aplicare anul acesta.
„Mă preocupă, în continuare, finalizarea lucrărilor ce vizează comunitatea pe care o reprezint. Unele se apropie de final și mă refer la modernizarea câtorva străzi de interes local, refacerea vechii alei pietonale, de-a lungul DN 64. Primii trei kilometri au fost executați și mai avem ultimul kilometru, unde au apărut ceva probleme. Poate, cel mai important proiect al meu pe anul acesta îl reprezintă amenajarea unui nou cartier, de o frumusețe rară. Există locuri în Vlădești ce pot fi dezvoltate și, dacă am vorbit de un nou cartier, mă refer la punctul Țarină. Mi-am propus să fac un nou sistem de rețea de alimentare cu apă, de canalizare, să amenajez drumul din zonă și atunci vom vorbi de un exemplu de dezvoltare urbanistică”, a declarat, pentru ziarul nostru, primarul Sorin Ghiță.
Candidatul PSD pentru un nou mandat la Primăria Vlădești și-a mai propus ca, în centrul localității, să amenajeze un parc și să ridice un monument dedicat eroilor neamului.

Anul acesta,
Buget mai mare pentru Primăria Vlădești
Primăria Vlădești a primit, anul acesta, un buget mai mare comparativ cu cel din 2014. Edilul Sorin Ghiță a declarat, pentru ziarul nostru, că are la dispoziție un buget cu 11 miliarde lei mai mare ca anul trecut.
„Începutul lui 2015 mi-a adus un buget de 21 miliarde lei vechi, din venituri și cheltuieli. La finalul anului, bugetul a fost de 46 miliarde lei vechi. Anul acesta, am pornit cu un buget de 32 miliarde lei vechi. Să sperăm, așa cum s-a întâmplat și-n ceilalți ani, ca bugetul să fie mai mare, eventual, să ajungă la 50 de miliarde lei vechi. Totul datorită fondurilor atrase”, a precizat social-democratul Ghiță.
Și-n acest an, proiectele edilului Sorin Ghiță sunt importante și vizează dezvoltarea comunității din Vlădești.