Gesturi frățești


Inginerul Gheorghe Cărbunescu, expert tehnic în transporturi auto şi căi ferate, s-a făcut cunoscut în lume și ca un virtuos interpret de romanţe. Primul său album „Tata”, în mii de exemplare, a făcut deja înconjurul continentului – și nu numai. Mai zilele trecute, un drag prieten scriitor din Canada, prezent la ediția a VIII-a a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”, îi solicita câteva exemplare pentru unii iubitori de romanțe de peste Ocean. Era după concertul susținut în 11 mai, acompaniat la pian de celebra compozitoare și interpretă Carmen Daniela, din Germania.
Membru al Forumului Cultural al Râmnicului şi al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala Judeţeană Vâlcea, Gheorghe Cărbunescu se implică frecvent și în diverse acte caritabile. Este un admirator pasionat al fraților noștri de peste Prut. Deseori, l-am auzit: „Merg la Chișinău pentru un concert de binefacere; voi duce cu mine cărți pentru copiii din cutare și cutare școală…”.
Zilele trecute a plecat, din nou, spre Basarabia, cu o destinație fixă: Lozova, satul reședință al comunei cu același nume din raionul Strășești. Cu 90 de ani în urmă, în această localitate s-a născut veșnicul de pomenire Înalt Preasfințitul academician Nestor Vornicescu, Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei. Aici, se alătură unui grup de vâlceni și craioveni, care au dus cu ei un bust al Mitropolitului, care a fost sfințit în ziua marii sărbători ortodoxe a Sfinților Împărați Constantin și Elena. Un act patriotic cu semnificații alese, de înaltă iubire față de înaintași.
Și de această dată, Gheorghe Cărbunescu și-a umplut portbagajul cu cărți și haine pentru a le dărui elevilor din Lozova. Mai mult, un grup de copii din Lozova va fi invitat la Râmnicu Vâlcea să-și petreacă o parte din vacanță în vara acestui an. Gesturi de mare omenie, gesturi frățești de iubire pentru copiii fraților noștri de peste Prut, despărțiți de Țara mamă printr-un rapt istoric.
Fie ca, în curând, Țara să devină ce a fost cu un secol în urmă – România Mare!