„Geniul” Budișteanu a spus nu emisiunii «I like IT»


Ionuț Budișteanu a refuzat, recent, participarea la emisiunea „I like IT” difuzată de postul de televiziune Pro TV. Elevul vâlcean a luat această decizie după ce postul de televiziune amintit a făcut mai multe referiri negative la adresa județului nostru. Mai precis, numele său a fost asociat cu hackerii din județ și faptele de infracționalitate electronică. Decizia vine și ca urmare a faptului că Ionuț duce o campanie pozitivă la adresa județului, fapt pentru care a luat decizia de a studia în continuare în țară, la Universitatea din București, și asta în ciuda mai multor oferte venite de la universități importante din Europa și America. Cinste „geniului vâlcean”!