GENERALUL DE CORP DE ARMATĂ PAUL TEODORESCU – PERSONALITATE A ARMATEI ROMÂNE PE NEDREPT UITATĂ (4)

Generalul Ion Bădescu

Interviu cu prof. univ. dr. Valentin Ciorbea de la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa

Rep.: Despre academicianul Paul Teodorescu ce ne puteţi spune?

Răspuns: Generalul Paul Teodo­rescu a fost membru corespondent al Academiei Române şi membru plin al Academiei Oamenilor de Ştiinţă. Ale­ge­rea în aceste prestigioase foruri se datorează operei sale ştiinţifice. Îm­preu­nă cu colegul şi prietenul Romu­lus Ţupa este fondatorul Doctrinei mili­tare a României după Primul Război Mondial. A primit premiul „Gheorghe Lazăr” din partea Academiei Române. Academicianul Emil Racoviţă, în discursul de prezentare a personalităţii generalului Paul Teodorescu şi a operei sale l-a caracterizat, în cadrul şedinţei Academiei din 27 mai 1938, ca fiind „unul dintre cei mai tineri şi mai destoinici ofiţeri generali”. A avut înclinaţii de cercetător. La sugestia pro­fesorului N. Iorga a pregătit la Sor­bona teza de doctorat cu tema: Opinia publică din Europa asupra războiului român din 1877-1878 pentru Indepen­denţă, pe care nu a mai apucat să o susţină deşi comisia era aprobată.

Rep.: Ca ataşat militar l-a Paris cum i-a fost apreciată activitatea?

Răspuns: La 1 noiembrie 1932 colo­nelul Paul Teodorescu a fost numit ataşat militar în Franţa, fiind acreditat şi în Belgia şi Spania. Şi în această calitate s-a dovedit extrem de eficient, remarcându-se ca unul din cei mai stră­luciţi ataşaţi militari, rapoartele sale fiind, după cum arăta generalul Ion Antonescu, şef al Marelui Stat Ma­jor, „pline de interes”. Şi-a încheiat misiunea diplomatică la Paris, la 1 decembrie 1936.

Rep.: După cum rezultă din stu­diul vieţii şi activităţii generalului Paul teodorescu pe care l-aţi publi­cat împreună cu maica stareţă stavrofora Emanuela Oprea în revis­ta „Document”, nr. 3/2011, Paul Teodorescu a participat la cel de-al doilea război balcanic şi la Primul Război Mondial. Ce contribuţie şi-a adus?

Răspuns: În timpul Campaniei din 1913, în calitate de comandant de cam­panie, comandantul Brigăzii 7 de Infanterie a apreciat că „a fost de o activitate şi energie cu totul supe­rioa­ră”. În timpul Primului Război Mondial a îndeplinit funcţii în diverse unităţi: a fost aghiotant al generalului Aslan, co­mandantul Armatei a 3-a. Acesta avea să scrie despre subordonatul său: „Rar mi s-a întâmplat să cunosc la un tânăr ofiţer o mai multă constanţă în îndeplinirea tuturor datoriilor sale”.

Rep.: Despre perioada în care a fost director şi profesor al Şcolii Superioare de Război cum poate fi apreciată activitatea sa?

Răspuns: După ce a revenit în ţară ca urmare a finalizării studiilor din Franţa, a început să predea cursul de „Tac­tică generală” la Şcoala Supe­rioară de Război, începând cu promo­ţia a 29-a. La 1 decembrie 1936 a fost numit comandant al prestigioasei instituţii. I se datorează în totalitate ridicarea campusului universitar, atât de impunător şi astăzi, şi aplicarea Directivei prin care a reorganizat învăţământul militar superior.
CONTINUARE…