Gata cu vacanţa la CSM!


• elevii lui Niculescu se reunesc luni la stadionul din Parcul Zăvoi

Chiar dacă nu au avut la dispoziţie o perioadă de timp prea îndelungată pentru a se relaxa şi a mai uita de meciuri, jucătorii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea trebuie să revină cât de curând „la treabă” şi să se apuce serios de antrenamente. Conform calendarului de pregătire prezentat de oficialii clubului municipal, reunirea lotului este programată pentru luni, 13 ianuarie, de la ora 10.30, la stadionul din Parcul Zăvoi. Ei vor avea un calendar destul de aglomerat încă din primele zile. În programul de pregătire se vor afla antrenamente pentru reacomodarea organismului cu efortul fizic, efectuarea vizitei medicale, iar mai apoi, spre finalul lunii ianuarie, o pregătire centralizată la stadionul din Parcul Zăvoi.

„Luni, la ora 10.30, avem reunirea lotului. Îi aşteptăm pe toţi băieţii la stadion pentru că avem nevoie de ei pentru a ne îndeplini obiectivul din acest sezon, adică promovarea în Liga I. Trebuie să ne pregătim cât mai bine pentru ca în martie să fim gata pentru cele mai dificile meciuri. Avem încredere că putem realiza ceea ce ne-am propus, dar, mai întâi, trebuie să le luăm pe toate pas cu pas şi să avem o pregătire de iarnă cât mai solidă”, ne-a declarat directorul general adjunct al CS Municipal, Bogdan Medrea.

 

Calendarul fotbaliştilor de la CSM pentru perioada de iarnă

 

27 decembrie-12 ianuarie: program individual de pregătire (mobilitate musculară şi articulară, capacitate aerobă, abdomene, streching, jocuri complementare, forţă)

13 ianuarie, ora 10.30: reunire lot, la Stadionul „Municipal” din Râmnicu Vâlcea

14-21 ianuarie: perioadă de acomodare la efort, vizită medicală

22 ianuarie-31 ianuarie: pregătire fizică centralizată la Stadionul „Municipal”

2 februarie-14 februarie: cantonament Gyula, Ungaria

6 februarie: meci amical, FC Szeged – CSM Rm. Vâlcea

8 februarie: meci amical, Kecskemeti TE – CSM Rm. Vâlcea

11 februarie: meci amical, FC Bihor Oradea – CSM Rm. Vâlcea

13 februarie: meci amical, Békéscsaba 1912 – CSM Rm. Vâlcea

22 februarie: meci amical, CSM Rm. Vâlcea – FC Olt Slatina