Gânduri de Ziua Femeii: Inteligente şi vrednice, frumoase şi iubitoare

În lungul istoriei universale, femeia a fost şi a rămas centrul de gravitaţie în jurul căruia s-au rotit patimi şi vrajbe, pricini şi metafore celebre. Câte Antigone şi Fedre sau Elene, ca Elena din Troia, n-au provocat zeii şi muritorii de rând în învrăjbiri sânge­roase, câte Ioane, precum Ioana d`Arc, n-au ţesut vitejii feminine, sau câţi bărbaţi de talia unui Puskin ori Ler­montov n-au căzut sfredeliţi în dueluri provocate de apărarea onoarei iubitei!

E plină istoria lumii de fapte şi întâmplări, de Cleopatre cedând ocu­pan­ţilor numai pentru a-şi salva se­menii naţiei.

Femei – erou, femei – luminos câr­mui­toare de Domni, Voievozi şi Domnii au umplut şi filele cărţii noastre de is­to­rie, începând cu Maria, mama Bătrâ­nului Mircea, cu Despina lui Neagoe Basarab, cu Teodora, zămislitoarea lui Mihai Viteazul, şi încheind tot cu o Marie, Brâncoveanca rătăcitoare pe malurile Bosforului în căutarea trupului decapitat al bărbatului ei, Constantin Brâncoveanu care s-a jertfit pentru apărarea credinţei şi neamului său.

Femeia zilelor noastre – cu chip de înger, ca o miraculoasă prelungire a înaintaşelor sale, spre a ne fi reazim şi izvor de linişte în vremuri contem­porane bântuite de furtunile atâtor nelinişti şi griji.

Fiecare chip de femeie este o oglindă a fecioarei rodită din dragoste, a partenerei de viaţă veghind la temeinicia familiei şi, nu în ultimul rând, a mamei care n-a obosit nicio­dată să ne legene somnul, şi visele, şi speranţele de împlinire.

Lor, astăzi, să le dăruim cea mai frumoasă floare şi să le sărutăm cu sfioşenie mâna pe cât de mângâie­toa­re, pe atât de aprigă, numai şi numai ca să ne apere pe noi, jumătatea păcătoasă a trăitorilor de rând!