Frumoșii ochi ai doamnei Nuland și lecțiile ei de dirigenție!
Americanca Victoria Nuland, în compania președintelui Iohannis, mi s-a părut minionă, de dimensiunea unui chiștoc, înaltă până la betelia neamțului. Și totuși, femeiușca asta de peste Ocean, m-a fascinat. Rar am văzut niște ochi mai frumoși, înmuiați în călimara cu candori, de ai zice că te mângâie și te plac, după care să aprindă iute în ei lama unui cuțit, cu care-ți taie tot ce ai tu mai bărbătesc în tine. Scurt, précis, metalic. Am văzut-o astfel la întâlnirea cu Ponta unde – poate mi s-a părut mie – după ce și-a așezat la masă dialogului ustensilele blajin diplomatice, din care fac parte și ochii, firește, s-a preschimbat brusc, după numai o căutătură. Sunt cu ochii pe voi! – titrează o publicație și spunerea, reluată de toată lumea, sună militar. Să fi zis cuconița asta așa ceva? Nu-mi prea vine să cred. Au tradus ai noștri, capabili de toate bâlbele din univers, aiurea? Se prea poate. Ce e limpede e că diplomata de peste Ocean își trimite cu trei zile înainte de a sosi la București buzduganul imperial, timp destul pentru ca ai noștri să se scape de mai multe ori în nădragi (…)
Când eram student, nu știu prin ce accident, au sosit într-un orășel în care mă găseam și eu la ora aia, cinci studenți americani, cu o dubiță rablagită închiriată din Spania. Făceau înconjurul Europei. Ne-am cunoscut, eu și amicii cu care eram, într-o cârciumă unde americanii încercau să mănânce ceva, iar noi pilisem binișor. Erau trei fete și doi băieți, blonzi, destinși, prietenoși. Cum de scăpaseră ei în lagărul comunist și ce voiau să vadă, n-am priceput. I-am ajutat să se înțeleagă cu ospătarii și la urmă ne-am lipit mesele. Una din fete era frumoasă rău, iar ochii ei, constat acum, clipeau în culorile ochilor madamei Nuland. Acum, fiindcă pe vremea aia nu bănuiam că va exista o madam Nuland, iar americanii erau doar în viziunea aviatică a bunicului meu care-i tot auzea noaptea venind prin cer. Auzi, zicea el, auzi Lenuțo? Lenuța era bunica mea de mamă, Elena. Avioanele! Mă trezeam și eu, că dormeam în aceeași cameră, să facem un singur foc iarna. Nu auzeam niciun avion, nici american, nici neamerican. Bătrânul adormea din nou, cufundându-și într-un somn agitat tristețea că americanii n-au venit încă. Americanca frumoasă de la masa mea (și celelalte două arătau bine, dar asta îmi făcuse din start cadou, doar mie, așa mi s-a părut, o privire care mă terminase), mi-a dat de înțeles că se pot petrece multe lucruri minunate între noi, iar avântatul de mine am crezut că în noaptea ce urma voi fi stăpânul Americii. Aș! Iluziile mele s-au destrămat la despărțirea care a venit ca un duș rece, la trei noaptea, când ne-a dat afară șeful cârciumii care, oricum, încălcase riscant legea orară. Nu m-am ales nici măcar cu o pupătură de amiciție studențească. Mă rog, nu detaliez. Oricum, fermecătoarea americancă a cochetat cu mine cât m-a întrebuințat ca ghid, ca majordom, ca vasal sufletesc. Nu știu de ce, fulgerat de farmecul ochilor doamnei Americance din politica de azi, se trezesc în mine amintiri. Vechi, duioase, buimace ca somnul bunicului care visa americani sosind să-l salveze de rușii care-i luaseră tot, inclusiv iluzia libertății.
Doamna Victoria Nuland face, de două zile, cam tot ce vrea cu politicienii noștri. Dacă i-ar convoca în metrou, pe toți șefii de partide, să stea în izmene cu mâneca scurtă, cum văd că se poartă de la o vreme, după un model american, sunt convins că de la Ponta la Dan Diaconescu, i-am vedea pe toți aliniați în chiloți. Dacă, în vagoanele subterane ale Capitalei, miniona i-ar pune să stea și nițel în cap, ar executa rotirea cu repeziciune. Doamna, dimpreună cu luminoșii ei ochi care devin iute metalici, e încă aici și înțeleg că mai ține și azi niște lecții de dirigenție.