Frâncu – inamicul constructorilor care nu-şi fac treaba


„Constructorii care nu îşi fac treaba vor avea în mine, de azi înainte, un inamic”, a declarat primarul Emilian Frâncu, nemulţumit de calitatea unor lucrări realizate pe domeniul public la acest final de an. Intenţia edilului-şef este ca, de anul viitor, constructorii care lucrează sub standarde sau au depăşiri repetate şi nejustificate ale termenelor de execuţie să nu mai aibă acces la lucrările realizate din bugetul public sau comandate de operatorii reţelelor de utilităţi. Acest lucru se va realiza şi în contextul noului Regulament de spargere a străzilor, Corpul de Control al Primarului primind sarcină ca, după un prim avertisment dat pentru nerespectarea reglementărilor, cei care lucrează deficitar pe domeniul public să fie amendaţi drastic.

Socom Moda Sârguinţa, ameninţată cu buldozerul!

„Dacă până la 1 martie anul viitor nu văd că se începe remedierea situaţiei, se va intra cu buldozerul”, a declarat primarul Frâncu, făcând referire la situaţia clădirii „Socom Moda Sârguinţa” din centrul oraşului. ”V-am sprijinit şi v-am susţinut punctul de vedere în faţa fostei administraţii locale”, a transmis edilul-şef, ”dar vreau să văd că demaraţi modernizarea clădirii şi că întreaga zonă va căpăta un accent civilizat, demn de centrul unui oraş european”. Primarul Frâncu a mai apreciat că pot exista unele întârzieri ca urmare a derulării unor proceduri de licitaţie, dar că termenul de 1 martie 2014 este unul final pentru începerea rezolvării acestei situaţii.