FOTO: Investiții pentru confortul locatarilor din zona Troianu


Blocurile 1 şi 2 de pe Calea lui Traian din zona Troianu fac obiectul unui proces de reabilitare termică, realizat printr-o îmbunătăţire a aspectului exterior. Astfel, după finalizarea lucrărilor, se va schimba radical intrarea în municipiu dinspre partea de sud. Finanţarea este asigurată în procent de 60% de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (M.L.P.D.A.) prin intermediul a două contracte de finanţare. Restul contribuției este împărţită între bugetul local – 15% şi locatarii blocurilor – 25%. Până la acest moment, s-au finalizat lucrările la blocul 2, iar cele de la blocul 1 sunt în plină desfăşurare, termenul estimat pentru finalizarea investiţiei fiind luna iunie a acestui an.
Sursă foto: Primăria Râmnicu Vâlcea
Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea