Fotbalul mic se pregăteşte să dea în clocot: Comănescu şi Pintilie se luptă pentru conducerea AJF


Aşa după cum vă informam în numere anterioare ale cotidianului nostru, la finalul acestei luni, mai exact pe 28 februarie, vor avea loc alegerile pentru desemnarea celor care urmează să ocupe funcţii de conducere în cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea. Pentru cea mai importantă funcţie din organigramă se vor lupta doi candidaţi, ambii fiind cotaţi cu şanse reale de a câştiga. Este vorba despre actualul preşedinte, Constantin Pintilie (foto sus), şi arbitrul Adrian Comănescu (foto jos). Din câte se pare, fiecare dintre aceştia are susţinerea unui anumit „val” de oameni din fotbalul judeţean. Cel supranumit „Jakie” Pintilie este apreciat de conducătorii mai în vârstă ai cluburilor vâlcene.Comanescu De partea cealaltă, arbitrul Adrian Comă­nescu este perceput drept omul care poate aduce o schimbare în fotbalul vâlcean, fiind un repre­zentant al generaţiilor tinere, aşa cum se spune şi despre actualul preşedinte al FRF, Răzvan Bur­leanu. Rămâne de văzut care dintre cei doi va reuşi să strângă mai multe aprecieri, şansele la obţinerea celei mai importante funcţii din AJF-ul vâlcean rămânând oricum, în linii mari, de 50-50.