Fostul senator Butnaru, ironizat de liderul PNL Vâlcea


Mult discutata problemă a necesității asfaltării unuia dintre ultimele drumuri naționale din țara noastră care încă mai au porțiuni de pământ – DN 7D din Țara Loviștei – a fost pusă pe tapet și de către președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. Cu privire la această chestiune, liderul PNL Vâlcea a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că se găsise o soluție, însă „vremelnicul senator Butnaru și propaganda pesedistă din județ” s-au opus, după cum a precizat Buican.
„Am căutat soluții pentru asfaltarea acestui drum național care leagă Vâlcea de Argeș, anume DN 7D. Este vorba despre Sălătrucu – Câineni. Atunci când eu, împreună cu toți primarii din Țara Loviștei, am propus declasarea acestui drum, de la național la județean, pentru a putea face proiect european pentru a putea să îl modernizăm, exista un vremelnic senator Butnaru, care, împreună cu toată propaganda pesedistă din Vâlcea, a pus tunurile pe noi și ne-a desființat pur și simplu mediatic spunând că s-a făcut rost de fonduri de la guvernul pesedist de atunci, Ponta, pentru a reabilita acest drum. Vă rog să mergeți și să vedeți ce au făcut Guvernul Ponta și fostul senator Butnaru pentru acest drum”, a sunat declarația lui Cristian Buican.