Fostul prefect al județelor Sibiu și Neamț a sfârșit tragic pe Dealul Negru


Accidentul cumplit care s-a produs azi-noapte pe Dealul Negru, pe raza comunei Milcoiu, a îndoliat două familii sibiene. Ilie Mitea (fost prefect al județelor Sibiu și Neamț) și Ioan Romițan (patronul unui club din municipiul Sibiu) au decedat după ce mașina în care se aflau a fost lovită frontal de un autoturism al cărui șofer se încadrase riscant în depășirea unui tir.
Pe lângă cele două persoane care au decedat, au mai fost rănite alte trei persoane: doi ocupanți ai mașinii în care se afla și fostul prefect Ilie Mitea, dar și șoferul care a efectuat depășirea riscantă. La fața locului a intervenit o echipă de la descarcerare, precum și trei ambulanțe.