Formularul privind opţiunea de depunere lunară a Declaraţiei 112


Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.154 a fost aprobat modelul şi conţinutul formularului „Declaraţie privind opţiunea pentru depunerea lunară a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”.

Formularul se completează de către plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care au obligaţia depunerii trimestriale a declaraţiei 112, dar care optează pentru depunerea lunară a acesteia potrivit art. II alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, şi anume: asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice, cu excepţia instituţiilor publice, care în anul anterior au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv; persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv; persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv; persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită profesii libere şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă.

Formularul „Declaraţie privind opţiunea pentru depunerea lunară a Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”  completat în două exemplare, cu majuscule, citeţ şi corect, semnat şi ştampilat, se depune la organul fiscal competent direct la registratură sau la poştă prin scrisoare recomandată, până la 25 septembrie 2011, inclusiv.