Fonduri POSDRU pentru categoriile sociale defavorizate


Cererea de propuneri de proiecte în valoare de 200 milioane de euro pentru finanțarea dezvoltării economiei sociale în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane a fost lansată, anunță CCI Vâlcea.

În cadrul acestei cereri de propuneri de proiecte, va fi încurajată înființarea de noi grupuri și parteneriate funcționale între cooperative, asociații de întrajutorare, fundații și asociații, întreprinderi, agenții care vor înființa structuri ale economiei sociale. Scopul principal va fi oferirea de noi servicii și oportunități persoanelor cu dificultăți în integrarea sau reintegrarea pe piața muncii, în special, din zonele rurale, care vor facilita accesul la noi servicii sociale, de sănătate, educație și vor contribui la valorificarea forței de muncă, în special, din zonele rurale prin creșterea oportunităților de ocupare pentru persoanele de etnie romă, pentru persoanele cu dizabilități sau pentru alte grupuri vulnerabile expuse riscului de excluziune socială.

Finanțările POSDRU vor susține grupurile defavorizate precum persoane de etnie romă, persoane cu dizabilități, tineri peste 18 ani care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului, copii și femei în situații de risc, familii monoparentale sau care au mai mult de doi copii, persoane care au părăsit timpuriu învățământul școlar, victime ale violenței în familie, persoane care trăiesc din venitul minim garantat sau care locuiesc în comunități izolate, victime ale traficului de persoane etc. Beneficiarii și partenerii eligibili pentru contractarea de finanțări în cadrul acestui apel sunt ONG-urile, cooperativele, furnizorii de servicii sociale, furnizorii de servicii de ocupare acreditați (publici și privați), întreprinderile implicate în economia socială, autorități ale administrației publice locale.