Fonduri pentru promovarea PAC


Această nouă cerere de propuneri se referă la finanțarea, din creditele bugetare aferente exercițiului financiar 2016, a unor acțiuni de informare. Măsurile de informare au ca scop, în special, să ajute la explicarea, punerea în aplicare și dezvoltarea PAC și să sensibilizeze publicul în privința conținutului și obiectivelor acesteia, să informeze fermierii și alte părți interesate care își desfășoară activitatea în zonele rurale și să promoveze modelul european de agricultură, precum și să-i ajute pe cetățeni să îl înțeleagă. Tema prezentei cereri de propuneri este: Politica agricolă comună și provocările viitoare. Politica agricolă comună (PAC) este esențială pentru securitatea alimentară pe termen lung și aduce o contribuție semnificativă la prioritățile de vârf ale Comisiei, cum ar fi investițiile, locurile de muncă și creșterea economică, schimbările climatice, piața internă, piața unică digitală și altele. Cuantumul total al bugetului alocat pentru cofinanțarea acțiunilor este estimat la 2.500.000 euro. Exemple de organizații eligibile:organizații non-profit (private sau publice); autorități publice (naționale, regionale, locale); asociații europene; universități; instituții de învățământ; centre de cercetare; societăți (de exemplu, societăți din domeniul comunicării mass-media). Sunt eligibile două tipuri de acțiuni integrate de comunicare publică: la nivel multiregional sau național; la nivel european (cu impact în mai multe state membre). Acțiunile ar trebui să includă mai multe dintre activitățile sau instrumentele de comunicare: producerea și distribuirea de materiale multimedia sau audiovizuale; producerea și distribuirea de materiale tipărite (publicații, afișe etc.); crearea unor instrumente pe Internet și prin intermediul rețelelor sociale; evenimente mediatice; conferințe, seminarii, ateliere și studii pe teme legate de PAC; evenimente de tipul „ferma la oraș” care explică populației urbane importanța agriculturii; evenimente de tipul „porți deschise”, care urmăresc să le prezinte cetățenilor rolul agriculturii; expoziții statice sau mobile sau puncte de informare. Perioada de punere în aplicare: activitățile nu trebuie să înceapă mai devreme de 1 mai 2016 iar activitățile trebuie să fie finalizate până la data de 30 aprilie 2017, cel târziu. Finanțarea trebuie să ia forma unei finanțări mixte formate din: rambursarea în proporție de 50% a costurilor directe eligibile suportate efectiv; o contribuție forfetară echivalentă cu 7% din totalul costurilor directe eligibile ale acțiunii este eligibilă cu titlu de costuri indirecte, reprezentând costurile administrative generale ale beneficiarului care pot fi considerate imputabile acțiunii.
În cazul organizațiilor care beneficiază de un grant de funcționare pentru perioada de executare a acțiunii de informare, costurile indirecte nu sunt eligibile. Același lucru este valabil pentru cheltuielile cu personalul care fac deja obiectul unui grant de funcționare. Cuantumul grantului (inclusiv rata forfetară pentru costuri indirecte) va fi între 50.000 euro și 300.000 euro. Propunerile trebuie depuse utilizând formularul corect, completat în mod corespunzător, datat, indicând un buget echilibrat (venituri/cheltuieli) și semnat de persoana autorizată să semneze contractele din partea organizației care depune cererea. Data limită pentru depunerea copiei în format electronic este 30 noiembrie 2015, ora 24.00. Transmiterea propunerilor doar prin e-mail nu este admisă.
Propunerile trebuie trimise la adresa următoare: European Commission Unit AGRI. E.5, Call for proposals 2014/C 383/06. To the attention of Head of Unit L130 4/148A 1049 Bruxelles/Brussel, BELGIQUE/BELGIË.
Prin poștă, data depunerii fiind indicată de ștampila poștei, prin serviciu de curierat, data depunerii fiind considerată data chitanței emise de serviciul de curierat.