Fonduri masive pentru apicultori


• crescătorii de albine vor primi, în cursul anului 2016, sprijin financiar în sumă de 30,204 milioane de lei prin Programul Naţional Apicol pentru perioada 2014-2016

Programul are ca scop sprijinirea apicultorilor pentru achiziţionarea de medicamente, funduri de stupi pentru control sau funduri de stupi antivarooa, de mătci, roiuri pe faguri şi/sau familii de albine, precum şi pentru decontarea analizelor fizico-chimice care să ateste calitatea mierii. Valoarea totală a sprijinului financiar acordat prin acest program în perioada 2014-2016 este de 44,8 milioane de lei, din care 50% din fonduri europene şi 50% din fonduri naţionale. În primii doi ani de aplicare, de sprijinul financiar au beneficiat aproximativ 5.500 de apicultori, persoane fizice şi juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale. Actul normativ adoptat facilitează accesul beneficiarilor la această formă de sprijin şi extinde programul astfel încât să poată fi decontate mai multe activităţi. Astfel, se introduce în program decontarea medicamentelor folosite pentru tratarea nosemozei la albine şi se elimină realizarea sistemului informativ pentru înregistrarea stupilor, care va fi finanţată din fonduri de la bugetul de stat.
Alte modificări vizează clarificări referitoare la documentele de achiziţie a produselor, a medicamentelor sau reglementări ale controalelor la faţa locului. Pentru a facilita accesul apicultorilor la această formă de sprijin, se elimină condiţia de eligibilitate şi documentul justificativ referitor la faptul că tratamentele familiilor de albine cu medicamente trebuie să se desfăşoare pe baza unui calendar întocmit anual de apicultor, aprobat şi urmărit de reprezentanţii formei asociative. Modificarea este propusă de reprezentanţii asociaţiilor deoarece, conform prospectului medicamentului şi în funcţie de anotimp, fiecare apicultor îşi realizează singur calendarul tratamentelor.