Flacăra a încheiat anul 2018 cu o remiză pe terenul «satelitului» CSU Craiova


• echipa horezeană este vicecampioana turului în Seria C a Ligii a III-a
Vinerea trecută, Flacăra Horezu a susținut ultimul meci oficial din turul campionatului Seriei C a Ligii a III-a. Fotbaliștii pregătiți de antrenorul Adi Popa au evoluat la Craiova, pe terenul «satelitului» prim-divizionarei CS Universitatea. Meciul din Bănie a fost unul destul de echilibrat per ansamblu, deși destul de sărac în goluri dacă ne raportăm la numărul semnificativ al fazelor importante de gol pe care cele două echipe și le-au creat. Pe un frig pătrunzător de iarnă timpurie, horezenii au fost cei care au deschis scorul după nici trei minute de joc. Eduard Neacșu a punctat în urma unei faze ofensive bine lucrate, defensiva gazdelor fiind surprinsă pe picior greșit. Craiovenii și-au revenit repede după ce au fost puși «în corzi» prin această reușită a vâlcenilor. Totuși, în pofida ocaziilor create la ambele porți, scorul consemnat la pauză a fost chiar cel stabilit în primele minute de joc.
Și repriza secundă a început la fel de furibund, jucătorii «satelitului» prim-divizionarei CS Universitatea punctând la numai cinci minute de la reluarea partidei. După acel moment, jocul s-a asemănat celui din prima repriză; cele două echipe și-au creat câteva faze de importante, dar spectaculozitatea a lipsit, poate și din cauza condițiilor nu tocmai favorabile desfășurării unui meci de fotbal. Finalul întâlnirii le-a găsit pe cele două echipe oarecum mulțumite cu rezultatul de pe tabelă, deși ambele ar fi avut motive pentru a-și dori victoria. Meciul s-a încheiat cu o remiză, scor 1-1, care nu strică niciuneia dintre cele două formații, dar care nici nu ajută prea mult pe vreuna.

La două puncte în urma liderului Turris

În urma acestui rezultat de egalitate de la Craiova, Flacăra Horezu a rămas pe locul secund în clasament, adjudecându-și ceea ce în fotbal se numește titlul neoficial de campioană de toamnă. Astfel, cu 32 de puncte obținute la finalul turului, Flacăra se află pe poziția a doua în clasamentul Seriei C din Liga a III-a, la două puncte în spatele liderului Turris Turnu Măgurele. Este un rezultat de-a dreptul notabil pentru singura echipă din județul nostru care evoluează în fotbalul național dacă ținem cont de faptul că Flacăra are doar o jumătate de an de când a obținut promovarea pe cea de-a treia «scenă» fotbalistică. Prin rezultatele foarte bune pe care echipa din Treapt le-a obținut în turul campionatului, iubitorii fotbalului din județul nostru s-au putut bucura din nou de contactul cu «sportul rege» național după un sezon 2017/2018 în care vâlcenii au fost văduviți de acest spectacol.