Am trăit s-o vedem și pe asta: Firuța și Dana s-au tamponat în Vaideeni


Prin intermediul unui comunicat de presă, poliţiştii Secţiei 7 Rurală Măldăreşti anunță că pe Drumul Comunal 138 din Vaideeni s-a produs un accident rutier. Din fericire, acesta s-a soldat doar cu pagube materiale, nu și umane.
Interesant de remarcat este însă faptul că protagoniștii întâmplării cu pricina au fost două femei, ambele cu domiciliul în comuna de sub munte. Astfel, din informațiile pe care ni le-au furnizat inimoșii oameni ai legii aflăm că Firuța C. (58 de ani) conducea, sâmbătă în jurul orei 14.00, un autovehicul pe respectivul drum comual din Vaideeni. La un moment dat, pe când se angajase în depășirea unui obstacol, ea nu s-a asigurat corespunzător și a intrat în coliziune cu un autovehicul ce venea din sens opus. La volanul acestuia se afla o altă femeie, Dana V. (44 de ani).

Ce au constatat polițiștii?

Referitor la acest accident, în comunicatul de presă pe care l-am primit se mai arată următoarele: „În urma verificărilor efectuate şi luării măsurilor legale, au fost efectuate verificări în bazele de date şi s-a stabilit faptul că remorca tractată de autovehiculul condus de C. Firuţa este confecţionată artizanal şi nu este înmatriculată sau înregistrată în circulaţie”.
De asemenea, polițiștii au stabilit și vinovatul pentru producerea accidentului, după cum urmează: „Având în vedere cele constatate, Firuţei C. i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin. 3 din Codul Penal”.