Finalizarea proiectului „ÎMBUNĂTĂŢIREA MEDIULUI URBAN PRIN AMENAJAREA UNUI SPAŢIU VERDE ÎN ORAŞUL BREZOI, JUDEŢUL VÂLCEA”


Unitatea administrativ teritoriala a orasului Brezoi anunta incheierea activitatilor proiectului „ÎMBUNĂTĂŢIREA MEDIULUI URBAN PRIN AMENAJAREA UNUI SPAŢIU VERDE ÎN ORAŞUL BREZOI, JUDEŢUL VÂLCEA”, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Proiectul a fost implementat de către UAT ORAŞ BREZOI şi a avut o valoare totală de 3.889.287,62 lei, din care 3.781.684,53 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Programul Operaţional Regional 2014-2020 este implementat la nivel naţional de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională SV Oltenia, în calitate de Organism Intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.
Obiectivul general al proiectului l-a constituit îmbunătăţirea mediului urban prin reconversia funcţională a unui teren degradat din centrul oraşului Brezoi şi transformarea lui într-un spaţiu verde. Obiectivul general al proiectului a fost îndeplinit odată cu finalizarea perioadei de implementare, a următoarelor obiective specifice:
• Amenajarea unui spaţiu verde în suprafaţă de 9.518 mp;
• Îmbogățirea biodiversității prin plantarea unor arbori deosebiți și a unor flori ornamentale, specii adaptate condițiilor climatice locale;
• Amenajarea unui loc de joacă pentru copii în suprafaţă de 121,70 mp în interiorul spaţiului verde;
• Amenajarea unui teren de sport multifuncţional în suprafaţă de 420 mp în interiorul spaţiul verde;
• Amenajarea de alei pietonale, în suprafaţă de 357 mp în interiorul spaţiului verde;
• Construirea unui grup sanitar în suprafaţă de 27,56 mp;
• Creşterea gradului de siguranţă a locuitorilor care îşi petrec timpul liber în interiorul spaţiului verde, prin montarea de camere de supraveghere video;
• Utilizarea unor soluţii prietenoase cu mediul înconjurător prin montarea de stâlpi de iluminat solari;
• Creşterea calităţii mediului înconjurător prin amplasarea de coşuri de gunoi pentru colectarea selectivă a deşeurilor în interiorul spaţiului verde;
• Dotarea spaţiului verde nou creat cu bănci, pergolă, suporturi pentru biciclete şi cişmele de băut apă;
• Creşterea gradului de tehnologizare prin asigurarea acccesului la internet wireless în interiorul spaţiului verde;
• Adaptarea infrastructurii create pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi;
• Întreţinerea spaţiului verde creat prin realizarea unui sistem de irigaţii;
• Facilitarea accesului către spaţiul verde creat prin modernizarea căilor de acces în lungime de 360 m;

Datele de contact ale beneficiarului: UAT Oraş Brezoi, strada Lotrului nr. 2, oraşul Brezoi, judeţul Vâlcea, Telefon/Fax: 0786.120.814/0250.778.240, Email: primaria_oras_brezoi@yahoo.com
Persoană de contact: BERBECE RODICA
Telefon: 0786.180.204, Fax: 0250.778.240, Email: rodicaberbece@yahoo.com
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.