Final de săptămână plin pentru geniștii vâlceni


Centrul de Instruire pentru Geniu, EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” organizează, în perioada 21-23 aprilie o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Forţelor Terestre.
Astfel vineri, 21 aprilie, înce­pând cu ora 10.00, la sediul unităţii militare, se va desfăşura „Ziua Porților Deschise” pentru ca dumi­nică, 23 aprilie, între orele 10.00-13.00, în centrul comercial River Plaza Mall să aibă loc o pre­zentare de tehnică şi echipa­mente militare. Activităţile vor cu­prinde o serie de exerciţii interactive de­mons­trative specifice, exerciţii de dresaj canin, precum şi ateliere de lucru cu prezentare de tehnică. La eveniment, sunt invitaţi să par­ti­cipe, alături de personalul unităţii, reprezentanţi ai organizaţiilor sociale şi culturale din Râmnicu Vâlcea, veterani de război şi cadre militare în rezervă şi în retragere.