Fenechiu nu vrea procente, ci politică în folosul cetățenilor


Duminică, după amiază, Vâlcea „a fost luată cu asalt” de lideri importanți ai partidelor politice din România. Cu doar o oră înainte ca Băsescu să facă baie de mulțime la Sindicate, la Biblioteca Județeană, Daniel Fenechiu (foto, centru) „striga adunarea” membrilor Partidului Național Democrat. Împreu­nă cu președintele PND Vâlcea, dr. Ion Mardale (foto, dreapta), Fenechiu a prezentat în câteva cuvinte cine este și mai ales cum își dorește să abordeze această formațiune politică la nivel local și național, mai ales că vorbim de o societate saturată de prezența politicului în toate sferele de activitate.
„Ne dorim să atingem un prag electoral de 5 la sută, însă dezideratul principal este să promovăm oameni cinstiți și pregătiți profesional, care să facă administrație nu politică în interes propriu”, a precizat Fenechiu. În ceea ce privește alianțele post electorale, fiecare organizație este liberă să susțină orice partid dacă reprezentanții acestuia vin cu o idee, un proiect în folosul cetățenilor care le-au acordat votul. „Nu vom impune de la Centru nici o alianță cu vreun partid. Acestea se vor adapta în funcţie de proiectele de interes cetăţenesc care trebuie promovate şi susţinute în consiliile locale şi judeţene”, a conchis președintele PND România.
În ceea ce privește candidatura lui Gutău din partea PND, Fenechiu a folosit ca răspuns varianta diplomatică, ocolitoare, dar și foarte interpretabilă, respectiv… „în ceea ce privește PND, noi nu l-am cooptat niciodată pe Mircia Gutău să candideze din partea noastră”, dar nu a precizat dacă s-a întâmplat și invers… Da, da, da am înțeles, oameni noi, fără trecut politic încărcat, care să învețe să facă politică în folosul cetățeanului, nu neapărat scor electoral…