Favoritele domină Liga Campionilor


• cele patru formaţii considerate drept favorite în cele două grupe principale nu au întâmpinat nicio problemă în primele două etape

Oltchim Râmnicu Vâlcea, Larvik, Audi ETO Gyor şi Buducnost Podgorica sunt văzute de către specialiştii în handbal drept favorite certe la calificarea în „careul de aşi” al celei mai prestigioase competiţii inter-cluburi a handbalului feminin european. Toate cele patru echipe au pornit „în trombă” în competiţie, neavând aproape nicio problemă în a-şi adjudeca primele patru puncte, aferente primelor două partide disputate. Totuşi, o surpriză s-a produs în ultima rundă, cea care a avut loc la finele week-end-ului trecut, când, chiar deţinătoarea trofeului, Larvik (campioana Norvegiei), nu a reuşit să depăşească pe teren propriu pe fosta adversară din finala Ligii Campionilor din sezonul trecut, Itxako Navarra. Spaniolele şi-au jucat şansa până la final, izbutind un rezultat de egalitate, „furând” astfel un punct din fieful nordicelor.

Dar iată care au fost rezultatele înregistrate în cele două grupe principale, în cadrul primelor două runde disputate: Grupa 1: Midtjylland – Larvik 22-26; Itako Navarra – ETO Gyor 26-28 (etapa I); ETO Gyor – Midtjylland 35-27; Larvik – Itxako Navarra 23-23. Runda următoare, în această grupă se vor disputa partidele: Midtjylland – Itxako Navarra (sâmbătă, 18 februarie) şi ETO Gyor – Larvik (duminică, 19 februarie). În Grupa 2 principală, cea din care fac parte şi „galacticele” de la Oltchim, până în acest moment s-au disputat următoarele întâlniri: Krim Ljubljana – Oltchim 25-31; Metz Handball – Buducnost Podgorica 27-29 (etapa I); Oltchim – Metz Handball 30-21; Buducnost Podgorica – Krim Ljubljana 29-21. Runda viitoare, în această serie vor avea loc următoarele meciuri: Metz Handball – Krim Ljubljana (sâmbătă, 18 februarie); iar duminică, cu începere de la ora 18.00, este programat „main-eventul” grupei, în Ramnicu Vâlcea urmând să aibă loc întâlnirea dintre Oltchim şi Buducnost Podgorica.