Falsuri textile de 29.000 lei, confiscate de Vamă


Un comunicat oficial de presă al ANAF ne anunță că inspectorii vamali din cadrul Compartimentului Echipe Mobile al Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Vâlcea, din subordinea Direcției Re­gionale pentru Accize și Opera­țiuni Vamale Craiova, au întreprins o acțiune de control vizând încăl­ca­rea unor drepturi de proprietate intelectuală. La această acțiune au participat și polițiști din cadrul Ser­viciului de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului Județean de Poli­ție Vâlcea. Controlul a fost efectuat la trei puncte de lucru a două so­cietăți comerciale din Râmnicu Vâlcea. În urma acestei verificări, inspectorii vamali au descoperit 100 articole textile, încălțăminte și cea­suri de mână, purtând însem­ne­le distinctive ale mărcilor Dolce&Ga­bba­na, Calvin Klein, Gucci, Polo, Loius Vuitton și Emporio Armani. Bu­nurile sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuala al marcilor amintite mai sus, iar daca ar fi fost comer­cia­lizate pe piață la prețul produselor originale, valoarea totală a acestora s-ar fi ridicat la aproximativ 29.000 lei (7.200 euro). Conform legislației în vigoare, bunurile susceptibile a fi contrafăcute au fost reținute fiind demarată procedura de expertizare cu titularii drepturilor de proprietate intelectuală a mărcilor respective, care trebuie să se pronunțe dacă produsele sunt contrafăcute sau nu.