Facilități privind angajarea proaspeților absolvenți


cornoiu_dumitru• scutirea angajatorului de la plățile către bugetul de stat
• fonduri pentru fiecare tânăr angajat

• obligatoriu 3 ani de stat la locul de muncă

Este cunoscut faptul că tinerii întâmpină probleme în ceea ce privește încadrarea pe piața mun­cii, fie din cauza lipsei de expe­riență, fie din cauza numărul mic de locuri de muncă puse la dispoziție. O soluție dată de conducerea AJOFM Vâlcea are în vedere evi­dențierea potențialului profesi­onal a persoanei respective, mai exact, a abilităților pe care le deține, lucru ce se face prin alegerea unui do­meniu, concentrarea pe o activitate și identificarea abilităților cheie. AJOFM Vâlcea sprijină tinerii să se încadreze în muncă. În cazul celor în vârstă de 16 ani, li se oferă o primă de încadrare egală cu valoa­rea indicatorului social, respectiv 500 de lei. De asemenea, absol­ven­ților cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizație de șomaj și se an­gajează în perioada de acordare a indemnizație beneficiază de o sumă egală cu indemnizația de șo­maj la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, până la expirarea pe­rioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat. Totodată, an­gajatorii care încadrează în mun­că absolvenții sunt scutiți, pe o peri­oadă de 12 luni, de plata contri­bu­ției datorate la bugetul asigurărilor pentru șomaj. Se acordă: 500 de lei pentru absolvenții ciclului inferior al liceului sau ai școlii de arte și me­serii, 600 lei pentru absolvenții de învățământ secundar superior sau învățământ postliceal, 750 lei pen­tru absolvenții de învățământ supe­rior. Potrivit declarației directorului AJOFM Vâlcea, Dumitru Cornoiu, legea oferă și o protecție absol­venților încadrați în condițiile de mai sus, angajatorii fiind obligați să mențină raporturile de muncă ale acestora cel puțin 3 ani.